Pfizer şi BioNTech cer autorizarea în UE a vaccinului lor anti-COVID19 pentru copiii de 12-15 ani
În baza unui studiu clinic care arată o "eficienţă de 100%" a vaccinului la această categorie de vârstă, Pfizer şi BioNTech au anunţat într-un comunicat că au cerut o "extindere" a autorizaţiei, valabilă până acum numai pentru persoanele în vârstă de peste 16 ani. Acest proces durează în mod obişnuit între patru şi şase săptămâni.
În Statele Unite, cele două companii au depus deja la începutul lunii aprilie o cerere similară de extindere a autorizaţiei de urgenţă acordată de FDA.
Cererile se bazează pe datele unui studiu clinic de fază 3, publicat la sfârşitul lunii martie, care arată o "eficienţă de 100%" a vaccinului pentru prevenirea COVID-19 la această grupă de vârstă. De asemenea, vaccinul a fost "în general bine tolerat", conform studiului.
Efectele secundare sunt "în general în concordanţă cu cele observate" la persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, au precizat Pfizer şi BioNTech la sfârşitul lunii martie.
În prezent nu există niciun vaccin anti-COVID19 pentru copii, mai puţin expuşi la cazuri severe de boală, şi a căror vaccinare nu a fost o prioritate până în prezent. Însă aceştia reprezintă o mare parte a populaţiei şi, prin urmare, vor trebui de asemenea să fie imunizaţi pentru a stopa transmiterea bolii, susţin experţii.