Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă privind culturile de porumb din Europa. Bloomberg: Aproape toată România, principalul producător, e afectată de secetă

Creşterea temperaturilor usucă culturile de porumb din întreaga Europă, ultima dovadă a unei crize care afectează totul de la transporturile fluviale pe Rin şi până la culturile de măsline din Spania, transmite Bloomberg.

Semănat primăvara, porumbul este afectat de lipsa de precipitaţii pe măsură ce Europa se luptă cu valuri succesive de caniculă. Trei sferturi din teritoriul României, cel mai mare producător european de porumb, este afectat de diferite grade de secetă, în timp ce Franţa, al doilea mare cultivator, a înregistrat cea mai secetoasă lună iulie din istorie. Fermierii din unele părţi din Estul Germaniei ar putea pierde întreaga recoltă.

"Weekend-ul trecut am văzut lanuri unde porumbul îmi ajungea la genunchi. În mod normal, în această perioadă a anului trebuia să aibă o înălţime de 2,5 metri", spune Helmut Messner, preşedintele Asociaţiei cultivatorilor de porumb din Germania.

Culturile de porumb ale Europei sunt cea mai recentă victimă a vremii secetoase care a redus semnificativ şi nivelul apelor într-o serie de râuri importante, precum Rinul, Ronul, Dunărea şi Po. Asta paralizează atât irigaţiile cât şi navigaţia, reducând transporturile de cărbune şi producţia centralelor nucleare din Franţa, tocmai într-un moment când Europa vrea să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti.

"Sezonul acesta era unul în care porumbul european urma să aibă o importanţă crescută pentru a acoperi golul în aprovizionare creat de situaţia din Ucraina. Însă în condiţiile în care culturile de porumb din UE au de suferit, iar estimările de producţie sunt revizuite, aprovizionarea cu cereale va fi supusă la noi presiuni", susţine Peter Collier, analist la CRM AgriCommodities.

Uniunea Europeană şi-a redus estimările privind recolta de porumb din acest sezon la 65,8 milioane de tone, ceea ce înseamnă că va fi cea mai mică recoltă după cea din 2018/2019. Însă cifrele ar putea fi revizuite şi mai mult în situaţia în care condiţiile se vor deteriora în Franţa şi alte ţări, potrivit Agerpres.

În acest context nu este de mirare că unii fermieri s-au săturat. Având în vedere condiţiile secetoase care au început în urmă cu patru ani, Mihai Anghel, proprietarul grupului românesc Cerealcom nu a mai plantat porumb pentru prima dată în ultimii 25 de ani şi în schimb a înlocuit porumbul cu floarea soarelui, care este mai rezistentă la secetă. "Eram conştient de deficitul profund de apă din sol. Este cea mai persistentă secetă din ultimii 20 de ani, după câte îmi amintesc", spune Mihai Anghel.

Seceta afectează şi alte sectoare. De exemplu, în Germania nivelul apelor Rinului este atât de redus încât companiile de utilităţi şi firmele din sectorul chimiei au probleme în a transporta materiale pe râu dinspre Marea Nordului în amonte. În aceste condiţii, trebuie să se îndrepte spre moduri de transport mai scumpe precum cel feroviar sau rutier.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult