Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă meteo în Statele Unite. Sudul țării, măturat de tornade și furtuni de zăpadă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea nu ţine nici cu americanii în această perioadă. Sudul Statelor Unite a fost măturat deopotrivă de tornade și furtuni de zăpadă, iar în urma lor au rămas pagube considerabile.

Imaginile filmate de localnici redau întocmai pericolele prin care au trecut.

Angajații unui magazin au ținut cu toată puterea ușa de la intrare până când fuiorul tornadei a trecut.

Un fenomen asemănător și-a făcut apariția și în orașul New Orleans.

Urgia a luat pe sus materialele de construcţie ale unui hotel din apropiere. O persoană care se afla în zonă a fost rănită. Furtuni asememănătoare au avut loc şi în statul vecin Mississippi, unde mai multe case au fost parţial distruse şi zeci de maşini strivite de copacii smulşi din rădăcini de vântul puternic.

Statul Carolina de Sud nu a scăpat nici el răvăşit de o tornadă. Rafalele au pus la pâmânt panouri publicitare, au avariat mai multe benzinării şi au doborât numeroşi stâlpi de electricitate. Autorităţile le-au cerut oamenilor să nu iasă din case până când situaţia nu va fi remediată.

Citește și
copac cazut pe sosea
COD ROŞU în 2 judeţe şi cod portocaliu, în 18. Vântul va sufla cu 170 km/h

În schimb, în Texas, Michigan şi Oklahoma ninsorile abundente însoţite de viscol sunt cele care au provocat probleme.

Din cauza poleiului format pe partea carosabilă, accidentele rutiere s-au ţinut lanţ. În ciuda vremii capricioase, unii americani au fost mai curajoşi în trafic şi au preferat să se deplaseze cu bicicleta.

Dar, aşa cum era de aşteptat, zăpada a fost primită cu mare bucurie de cei mici.

Potrivit meteorologilor, alertă de vreme rea s-a mutat acum spre nord-estul Statelor Unite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult