Alertă la Capitoliul din Washington. Doi poliţişti au fost loviţi de o maşină
Galerie foto
"Un suspect a fost arestat", a declarat poliţia de la Capitoliu pe Twitter. ''Cei doi agenţi sunt răniţi. Toţi trei au fost transportaţi la spital'', a indicat sursa citată.
Șoferul mașinii este mort, au anunţat mass-media americane, relatează AFP.
Străzile din jurul Capitoliului şi clădirilor de birouri ale Congresului au fost închise şi zeci de maşini de poliţie, marcate şi nemarcate, au fost trimise în zonă.
Capitoliul este închis temporar din cauza unor "ameninţări la adresa securităţii externe", a declarat poliţia vineri, fără a oferi detalii. Poliţia Capitolului a trimis o alertă înştiinţând persoanele aflate în interiorul clădirii că ar trebui să rămână în interior, scrie EFE.
Reprezentanţii aleşi ai Congresului sunt în vacanţă parlamentară săptămâna aceasta, dar au fost prezenţi unii membri ai echipelor lor, angajaţi ai Congresului şi jurnalişti, potrivit AFP.
Complexul Capitoliului fusese plasat sub protecţie foarte înaltă după atacul violent din 6 ianuarie, condus de protestatari pro-Trump. Unele dintre barierele de protecţie au fost îndepărtate recent şi perimetrul de securitate din jurul Parlamentului SUA a fost consolidat.