Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alertă în Germania. Mii de persoane evacuate de urgență după descoperirea unei bombe din Al Doilea Război Mondial

Poliţia din oraşul german Heidelberg a început, vineri dimineață, evacuarea câtorva mii de persoane după ce o bombă din Al Doilea Război Mondial a fost descoperită în apropierea gării centrale.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției locale, personalul de urgenţă merge din uşă în uşă şi anunță persoanele afectate prin intermediul difuzoarelor, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Grădiniţele, şcolile, colegiile şi sediile comerciale din zonă vor rămâne închise. De asemenea, gara va rămâne deschisă cât mai mult timp posibil.

Întreaga zonă urmează să fie evacuată în întregime până la prânz (11:00 GMT), conform poliţiei. Gara centrală va fi apoi temporar închisă în timpul dezamorsării bombei.

Proiectilul de 250 de kilograme a fost descoperit, joi, pe un şantier din apropierea gării.

Citește și
lovitura de stat germania
Extremiștii care plănuiau lovitura de stat din Germania doreau înlocuirea cu un așa-zis „Al doilea Reich”

Bomba a fost ulterior securizată de un echipaj de genişti şi păzită în cursul nopţii de poliţia care a instituit o zonă de excludere de 50 de metri.

În Germania se întâmplă des să fie găsită muniţie neexplodată rămasă din Doilea Război Mondial. Majoritatea bombelor sunt dezamorsate de genişti fără incidente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult