Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aleksei Navalnîi, primul interviu despre condițiile din închisoare. „Privarea de somn este una din metodele de tortură”

Aleksei Navalîi a acordat primul interviu din închisoare, în care a explicat care sunt condițiile din penitenciar și cum este tratat acolo.

Opozantul lui Putin a calificat drept „violență psihologică” demnă de „un lagăr de muncă chinez” condițiile sale din închisoare, într-un interviu de 54 de pagini pentru The New York Times. Navalnîi a criticat și sancțiunile europene și americane împotriva Rusiei, despre care susține că le fac rău rușilor obișnuiți.

„Imaginaţi-vă ceva ca un lagăr de muncă chinez, unde toată lumea merge în rând şi unde există camere peste tot. Controlul este constant şi există o cultură a denunţului”, a explicat opozantul.

Aleksei Navalnîi a mărturisit că, în cea mai mare parte a timpului, este obligat să se uite la televiziunea de stat rusă sau la filme de propagandă. „Să citești, să scrii sau să faci altceva” este interzis.

Talibanii au acceptat ca afganii să părăsească ţara după 31 august, potrivit Berlinului

„Totul este organizat pentru ca eu să fiu controlat la maximum în fiecare oră a zilei”, a povestit el, denunţând o „violenţă psihologică”.

Citește și
Vladimir Putin
Vladimir Putin a declarat că Aleksei Navalnîi a meritat pedeapsa cu închisoarea. Avertismentul lui Joe Biden

Opozantul a mai dezvăluit că, în primele sale săptămâni de închisoare, gardienii îl trezeau de mai multe ori pe noapte. „Înţeleg acum de ce privarea de somn este una dintre metodele de tortură preferate ale serviciilor secrete (...) Nu lasă urme şi este insuportabilă”.

Ce i se pare amuzant lui Navalnîi este faptul că, până în prezent, nu a fost atacat sau amenințat de ceilalți deținuți, ba chiar gătesc împreună.

Navalnîi a rămas, însă, „optimist” în pofida circumstanţelor, în special în ceea ce priveşte situaţia politică din Rusia.

„Regimul lui Putin este un accident al istoriei, nu este inevitabil”, scrie Navalnîi, estimând că nominalizarea în 1999 a lui Vladimir Putin, pe atunci prim-ministru, drept preşedinte interimar de către Boris Elţîn, a fost o „greşeală” care va fi reparată „mai devreme sau mai târziu”.

Cu cât scade eficacitatea vaccinurilor antiCovid după 6 luni

„Şi Rusia se va alătura unei căi de dezvoltare democratică şi europeană. Pur şi simplu pentru că asta este ceea ce vrea poporul”, a explicat opozantul.

Aleksei Navalnîi a fost încarcerat, în februarie, într-o colonie penitenciară de înaltă securitate la Pokrov, la circa o sută de kilometri est de Moscova, unde trebuie să ispăşească o pedeapsă de 2 ani şi jumătate de închisoare.

El a fost condamnat într-un dosar de fraudă care datează din 2014 pe care el însuşi şi numeroase capitale occidentale şi ONG-uri îl denunţă ca pe unul politic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult