Aleksandr Lukaşenko, în vizită în Rusia, la doar cinci zile după ce s-a întâlnit la Minsk cu Vladimir Putin
Lukaşenko urma să viziteze sâmbătă Centrul rus de Pregătire al Cosmonauţilor, unde se antrenează reprezentanţi ai Belarusului, şi va participa la o reuniune informală a liderilor din fostele ţări sovietice, prevăzută pentru zilele de 26 şi 27 decembrie, la Sankt Petersburg, conform unor surse oficiale belaruse, potrivit EFE, scrie Agerpres.
Sosirea lui Lukaşenko în Rusia, unde s-a mai aflat până acum de şapte ori pe parcursul acestui an, se produce la doar cinci zile de la întâlnirea pe care a avut-o cu Putin în capitala belarusă, pe fondul temerilor privind o implicare mai directă a Minskului în aşa-numita „operaţiune militară specială” rusă în Ucraina.
Potrivit lui Lukaşenko, 2022 este anul cel mai intens în relaţiile belaruso-ruse, în ceea ce priveşte numărul de contacte bilaterale.
„Anul care se încheie a stabilit recorduri în privinţa numărului şi intensităţii contactelor la toate nivelurile, lucru justificat ca urmare a schimbărilor accelerate din lume”, a declarat liderul belarus.
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA, la reuniunea din 19 decembrie dintre Putin şi Lukaşenko, este posibil ca liderul rus să nu-l fi putut convinge pe omologul său belarus să se implice mai mult în campania militară rusă.
Totodată, surse ucrainene, care nu observă momentan indicii ale unei iminente participări a bieloruşilor la luptele din Ucraina, dau asigurări că acest pericol nu a trecut şi că formaţiuni comune ruso-belaruse se antrenează în apropierea frontierei cu Ucraina.
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , belarus , moscova , aleksandr lukashenko
Dată publicare: 25-12-2022 10:50