Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aleksandr Lukaşenko a ordonat închiderea frontierei dintre Belarus și Ucraina

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ordonat vineri închiderea totală a frontierei cu Ucraina şi a anunţat destructurarea unor ''celule teroriste'' legate de Occident care intenţionau să realizeze o lovitură de stat în Belarus, conform Reuters.

''O cantitate imensă de arme vine din Ucraina în Belarus. Iată de ce am ordonat forţelor de securitate a frontierei să închidă complet frontiera cu Ucraina'', a spus Lukaşenko.

Liderul de la Minsk a afirmat că autorităţile belaruse au destructurat ''celule teroriste latente'' legate de Germania, Ucraina, SUA, Polonia şi Lituania, celule pe care le-a acuzat că planificau să ''înlăture prin violenţă regimul'' din Belarus.

Disputa dintre Belarus şi Occident s-a intensificat recent după aterizarea forţată şi ilegală a unui zbor Ryanair la Minsk, în Belarus, la 23 mai 2021, fapt care a pus în pericol siguranţa aviaţiei, şi cu reţinerea de către autorităţile belaruse a jurnalistului Roman Protasevici şi a prietenei sale, Sofia Sapega.

La 21 iunie, Uniunea Europeană a impus măsuri restrictive împotriva a 78 de persoane din Belarus şi a opt entităţi. Această decizie a fost luată având în vedere escaladarea încălcărilor grave ale drepturilor omului în Belarus şi actele violente de represiune îndreptate împotriva societăţii civile, a opoziţiei democratice şi a jurnaliştilor.

Citește și
Lukashenko
UE impune Belarusului sancţiuni în şapte sectoare economice, în urma deturnării avionului Ryanair

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult