Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alegeri legislative în Bulgaria: Blocul reformist, foarte mic avans în faţa conservatorilor lui Boiko Borisov

Blocul reformist Continuăm schimbarea (PP) şi Bulgaria democrată (DB) au obţinut 25,3% din voturile exprimate în alegerile legislative anticipate din Bulgaria, indică un sondaj realizat la ieşirea la urne de GALLUP International, citat de Reuters.   

Este un avans mic față de partidul conservator GERB al fostului premier bulgar Boiko Borisov (24,7%).

Potrivit institutului TREND, blocul reformist a obţinut 26,9%, iar GERB împreună cu partenerul său mai mic Uniunea Forţelor Democrate (SDS) au obţinut 26,7%, potrivit Agerpres.

Aceste rezultate strânse indică noi probleme în crearea unei coaliţii stabile de guvernare, instabilitate ce a determinat de altfel şi organizarea scrutinului de duminică, al cincilea de acest fel în doi ani.

Bulgaria speră astfel să depășească criza politică, având nevoie de un guvern stabil, deoarece se confruntă cu probleme majore care îi vor determina viitorul în UE.

Rezultatele alegerilor din 2 octombrie de anul trecut nu au oferit niciun partid o majoritate guvernamentală. După trei încercări ale diferitelor partide politice, dintre cele şapte care au intrat în parlament, nu s-a reuşit formarea unui guvern de coaliţie, iar preşedintele Rumen Radev nu a avut altă opţiune decât să programeze alte alegeri anticipate pentru 2 aprilie 2023.

Doi foşti premieri, luptătorul anticorupţie Kiril Petkov şi populistul conservator Boyko Borisov, se luptă duminică pentru victoria la alegerile generale din Bulgaria.

Cine este Kiril Petkov

Antreprenor, format la Harvard şi promotor al „toleranţei zero” faţă de corupţie, Petkov intenţionează să transforme Bulgaria într-un exemplu de transparenţă, să-i „eradicheze pe hoţii” care fură anual circa 2.000 de milioane de euro din bani publici, potrivit News.ro.

Liderul noului partid Continuăm schimbarea (PP) a fost prim-ministru între decembrie 2021 şi iulie 2022, după ce a fost în luna iunie a anului trecut din cauza unei moţiuni de cenzură prezentată de GERB, partidul lui Borisov.

Petkov, în vârstă de 42 de ani, a triumfat împotriva tuturor pronosticurilor la alegerile din toamna anului 2021, cucerind inimile multor alegători cu retorica sa revigorantă şi pozitivă, precum şi cu experienţa sa de om de afaceri de succes.

Misiunea sa este de a pune capăt „modelului politic Borisov”, dominant în ultimul deceniu şi considerat apropiat de mafia şi oligarhia locală.

Poreclit „John Travolta din Bulgaria” sau „Emmanuel Macron al Balcanilor”, Petkov s-a născut pe 17 aprilie 1980 la Plovdiv, al doilea oraş ca mărime din Bulgaria.

Şi-a petrecut copilăria la Sofia, unde părinţii lui erau profesori. A absolvit o şcoală prestigioasă în engleză, când părinţii lui au emigrat în în Canada în 1994.

După ce s-a alăturat părinţilor săi la Vancouver, a primit o diplomă în Finanţe de la Universitatea British Columbia înainte de a termina un MBA la Harvard, SUA, ca unul dintre cei mai buni studenţi ai clasei sale.

Petkov s-a specializat în dezvoltarea strategiilor de afaceri, pe lângă predarea cursurilor de dezvoltare economică şi microeconomia competitivităţii la Harvard.

În ciuda faptului că el conduce afaceri de succes în Canada şi SUA, Petkov a decis să se întoarcă în Bulgaria în urmă cu 15 ani împreună cu soţia sa canadiană, cu care are trei fiice.

Ca antreprenor, dezvoltă proiecte în domeniul inovaţiei cu valoare adăugată ridicată, cu afaceri de succes în dezvoltarea probioticelor şi biotehnologiei.

Cine este Boiko Borisov

„Escrocii. Ne-au persecutat, dar am supravieţuit”, spune BoIko Borisov, care rămâne neclar dacă aspiră să fie prim-ministru al Bulgariei pentru a patra oară.

Conservatorul populist a dominat politica bulgară între 2009 şi 2021 ca prim-ministru în diferite executive.

Fostul pompier, luptător de karate, bodyguard, poliţist şi primar al Sofiei, cunoscut adepţilor săi drept „Batman”, îl acuză pe Petkov şi anturajul său că au provocat inflaţia mare care împiedică Bulgaria să intre în zona euro.

Borisov, 63 de ani, ţine la imaginea sa de „om de acţiune” şi în acelaşi timp „om al poporului”, capabil să vorbească clar şi să nu-şi ascundă originile umile.

Chiar şi criticii săi recunosc că are carismă, deşi îl acuză de populism, activităţi şi politici inconsistente fără o strategie clară, precum şi schimbări constante de opinie şi poziţie.

Născut într-o suburbie a capitalei, Borisov nu are nicio reţinere în a folosi limbajul străzii, uneori deschis nepoliticos şi masculin, deşi se consideră un om cinstit, comunicativ şi muncitor.

Odată cu apariţia democraţiei în 1990, şi-a deschis propria companie de securitate şi a fost gardă de corp pentru fostul dictator comunist Todor Jivkov şi, mai târziu, pentru prim-ministrul Simeon de Saxa-Coburg.

Divorţat, cu o fiică şi doi nepoţi, Borisov a intrat în politică cu ajutorul lui Simeon, care în 2001 l-a plasat în funcţia de secretar general al Ministerului de Interne.

În decembrie 2006 şi-a fondat propriul partid, GERB, iar trei ani mai târziu a depus jurământul în calitate de prim-ministru pentru prima dată.

Duminică, urnele se vor deschide la ora locală 07.00 (la fel ca în România), iar votul va continua până la ora 20.00 sau până la epuizarea numărului de persoane care aşteaptă să voteze.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult