Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alegeri în Germania. O tânără din România candidează pentru un mandat în Bundestag

Your browser doesn't support HTML5 video.

Germania se pregătește de alegeri legislative, un scrutin care vă marca o schimbare majoră pentru cea mai mare economie a Europei. După 16 ani petrecuţi la putere, Angela Merkel se va retrage din postul de cancelar al Germaniei.

Iar succesiunea politicienei conservatoare, alintată de germani "Mutti", vă fi lamurită abia duminică seara, după închiderea urnelor.

În sondaje, favorit este candidatul social-democraților. Pe lista lor candidează și tânăra româncă Ana-Măria Trăsnea, pentru care integrarea în Germania nu a fost deloc floare la ureche.

Acum în vârstă de 67 de ani, Angela Merkel a anunţat în octombrie 2018 că actualul ei mandat, al patrulea, va fi şi ultimul. Și, ceea ce părea de neconceput în primavară, devine acum tot mai probabil: dreapta germană riscă să se întoarcă în opoziţie, pentru prima dată după 2002.

Social-democratul Olaf Scholz, în prezent ministru de finanțe și vice-cancelar, este creditat drept favorit la succesiunea Angelei Merkel. Chiar daca e lipsit de carismă, este preceput drept un administrator priceput și calm și a castigat detașat toate cele trei dezbateri electorale televizate.

Citește și
politie germania
Un sârb a atacat mai mulți pasageri ai unui autobuz din Germania. Au intervenit forțele speciale

În schimb, candidatul conservator, Armin Lashet, a pierdut continuu puncte în campanie, mai ales că nici Angela Merkel nu a pledat în favoarea lui cu un entuziasm molipsitor.

Marți seară, cei doi au apărut totuși împreună la o întâlnire electorală, în speranță unui imbold de ultim moment pentru alegătorii neconvinși. Însă huiduielile și fluierăturile au bruiat dureros discursurile celor doi.

Angela Merkel: ”Cancelarul Armin Laschet va continua să atragă noi joburi și să stimuleze angajările.” Armin Laschet: ”Un mare mulțumesc pentru tine, draga Angela Merkel, pentru tot ce ai făcut pentru landul nostru și întreagă Germanie. ”

Pentru un mandat în Bundestag candidează și peste 500 de imigranți, într-un moment în care diversitatea etnica a tarii începe să fie vizibila și în politică. Printre ei se numără și Ana-Maria Trăsnea, în vârstă de 27 de ani, angajată la departamentul educației din primăria Berlinului.

Mama ei a venit prima în Germania, încă din 2002. Era divorțată și a găsit un loc de muncă într-un restaurant din capitala germană. După 5 ani, a reușit să-și aducă și cele doua fete.

Ana-Maria avea atunci 13 ani. Ani de zile nu i-a fost deloc ușor, la școală a trecut prin experiențe de bullying și discriminare.

Ana-Măria Trăsnea: ”Îmi furau ori îmi distrugeau obiectele personale. Mă amenințau, unii au aruncat cu pietre în mine în curtea scolii. A fost o perioada foarte dificilă. Dar am fost foarte ambițioasă și mi-am zis că nu mă las, că am o șansă aici. Mama m-a adus aici pentru șansele mai mari de a fi judecată după meritele mele. Așa că m-am străduit să căștig respectul celorlalți și să mă integrez aici.”

În actualul Bundestag, 56 de parlamentari - sau 8,2% - au rădăcinile pe alte meleaguri, cu 21 de mai mulți decât în precedenta legislatură.

Puțini, totuși, față de totalitatea cetățenilor germani născuți în străinătate ori având cel puțin un părinte născut în străinătate: 26% din populația generala și chiar 35% dintre berlinezi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult