Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alegeri în Franța. Premierul Gabriel Attal și-a anunțat demisia. Incidente violente în Paris

Your browser doesn't support HTML5 video.

Surpriză de proporții în Franța, după cel de-al doilea tur al parlamentarelor. Alianța de stânga - Noul Front Național - a reușit să câștige cele mai multe mandate în Adunarea Națională. Însă, nu destul ca să guverneze singură.  

Partidul prezidențial - Ensemble - este pe locul 2, în timp ce extrema dreaptă, condusă de Marine le Pen, a căzut pe trei.

Între timp, oamenii au sărbătorit victoria pe străzi. Nu au lipsit incidentele, iar forțele de ordine au intervenit.

Aproape de miezul nopții, forțele de ordine i-au evacuat cu gaze lacrimogene pe tinerii adunați în Piața Republicii din Paris. Unii dintre demonstranți au incendiat mai multe scutere și biciclete.

Atmosfera a fost mult mai relaxată în primele ore de la închiderea urnelor.

Citește și
Jean-Luc Mélenchon
Liderul stângii radicale, după ce sondajele i-au pus partidul pe primul loc în Franța: ”Preşedintele trebuie să se incline”

Camelia Donțu: ”Curg valuri de oameni către Place de la Republique. Sunt câteva mii de persoane care sărbătoresc victoria alianței de extremă stângă. Toate străzile dimprejur sunt pline, cei mai mulți sunt tineri care se bucură, se distrează și își asumă victoria.

Aici s-au adunat susținătorii „Noului Front Popular”, o alianță din care fac parte mai multe formațiuni de stânga și extremă stânga. Vorbim de Partidul Socialist, Ecologiștii, Partidul Comunist Francez sau formațiunea extremistă "Franța Nesupusă", condusă de Jean Luc Melenchon. Bucuroși de victorie, tinerii au aprins torțe, au dansat, s-au îmbrățișat și au strigat sloganuri împotriva extremei drepte. În mijlocul lor au apărut imediat și tarabele cu mâncare.”

Potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne, Noul Front Popular se află pe primul loc și va obține între 172 și 192 de locuri în Parlamentul francez.

Jean-Luc Melenchon: ”Voința poporului trebuie respectată cu strictețe. De acum înainte, niciun subterfugiu, aranjament sau combinație nu vor fi acceptabile. Înfrângerea Președintelui Republicii și a coaliției sale este clar confirmată.”

Partidul președintelui Macron, "Ensemble", e cotat cu 150-170 de locuri în noul legislativ, un rezultat mult mai bun decât cel obținut în primul tur, când formațiunea a ieșit abia pe locul trei.

Liderul de la Elisee nu a făcut declarații, dar premierul Gabriel Attal și-a asumat rezultatul.

Gabriel Attal, prim-ministrul francez: ”Fidel tradiției republicane și în concordanță cu principiile mele, îi voi prezenta președintelui republicii demisia mea.”

În tabăra cealaltă, susținătorii lui Marine le Pen și ai partidului de extremă dreapta - Reuniunea Naţională - au urmărit într-o atmosferă înghețată rezultatele exit-poll. Formațiunea extremistă ar fi obținut între 132 și 152 de mandate, mult mai puțin decât estimările inițiale.

Marine le Pen, lider al formațiunii Ralierea Națională: ”Franța va fi complet blocată cu trei grupuri de dimensiuni aproximativ egale în Adunarea Națională. Este trist, vom pierde încă un an.”

În stradă, părerile oamenilor sunt la fel de împărțite ca rezultatul votului.

Fernando Veloso, pensionar: ”E foarte multă tensiune. E îngrijorător, foarte îngrijorător.”

Pierre Lubin, votant: ”Este important să trimitem un mesaj de unitate către Franța. Franța este o republică indivizibilă. Suntem cu toții francezi.”

Valerie Dodeman, votant: ”Timp de un an nu se va întâmpla nimic, vor fi demonstrații peste tot, vor distruge totul, asta se va întâmpla.”

Unii parizieni sunt pregătiți pentru ce este mai rău.

Camelia Donțu, corespondent Pro TV: ”Sunt comercianți pe Champs Elisees care și-au baricadat magazinele, și-au protejat vitrinele cu placaje mari de lemn. Nu sunt foarte mulți, însă sunt suficienți cât să-ți creeze un sentiment de nesiguranță într-o zonă plină de turiști.”

Pentru o majoritate în Parlamentul francez sunt necesare 289 de mandate. Nicio formațiune sau alianță nu se apropie de acest prag. Cel mai probabil, vor urma săptămâni de discuții și negocieri.

Rezultatul alegerilor nu este de bun augur pentru președintele Emmanuel Macron, care se alege cu autoritatea slăbită pe plan intern și cu imaginea șifonată pe plan extern, cu doar o zi înaintea summit-ului NATO de la Washington. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult