Al doilea cutremur major în trei zile, în Filipine. Cinci persoane au murit. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cutremurul cu magnitudinea 6,5 a avut loc la ora locală 9:11 (1:11 GMT), la doar două zile după ce un seism cu magnitudinea 6,6 a zguduit regiunea sudică Mindanao pe 29 octombrie şi la două săptămâni după alt seism, cu magnitudinea 6,3, înregistrat pe 16 octombrie, conform Agerpres.
Epicentrul cutremurului de joi a fost localizat în apropierea oraşului Tulunan din provincia Cotabato, la 972 kilometri sud de Manila, în aceeaşi regiune unde au lovit şi cele două cutremure anterioare.
Printre decedaţi se numără conducătorul unui sat, lovit de un zid care s-a prăbuşit pe un teren acoperit pe care lucra la Makilala, la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Tulunan, au declarat responsabili locali pentru prevenirea dezastrelor.
Alte două persoane au şi-au pierdut viaţa în oraş, însă autorităţile nu deţin încă detalii despre condiţiile în care au survenit decesele.
Alte două decese au fost raportate în oraşul Arakan, din apropiere, a declarat Rosemarie Alcebar, o responsabilă din cadrul serviciilor sociale la nivel de provincie.
Un hotel s-a prăbuşit în oraşul Kidapawan din apropiere, însă din fericire nicio persoană nu se afla în apropiere, iar personalul a putut fugi la momentul producerii cutremurului, a declarat primarul Joseph Evangelista.
În oraşul Davao, un ansamblu de locuinţe rezidenţiale s-a prăbuşit, cel puţin patru persoane fiind prinse sub dărâmături, a declarat primarul Sara Duterte. Potrivit unor relatări citate de poliţie, până la 20 de persoane s-ar afla sub dărâmături în ansamblul Ecoland 4000.
Cel puţin opt persoane au murit în cutremurul din 29 octombrie, iar şapte au pierit în urma celui de pe 16 octombrie, numărul răniţilor în urma celor două seisme depăşind 600.
Teritoriul Filipine este situat pe Cercul de Foc al Pacificului, unde au loc aproximativ 90% din cutremurele produse în lume.