Agențiile sanitare din SUA cer suspendarea vaccinării cu Johnson&Johnson, după semnalarea a 6 cazuri de tromboze
Agenţiile federale sanitare din SUA au recomandat marţi suspendarea administrării vaccinului anti-COVID-19 produs de Johnson & Johnson, în urma semnalării a şase cazuri rare de formare de cheaguri sangvine, după administrarea a peste 6,8 milioane de doze din acest vaccin în SUA, relatează agenţia Reuters.
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) va avea miercuri o reuniune pentru examinarea acestor cazuri, transmite Agerpres.
Toate cele şase persoane sunt femei cu vârste între 18 şi 48 de ani. Una dintre ele a decedat, iar o alta a fost internată în stare critică, scrie New York Times, citând oficiali americani.
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) şi Adminstraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) au emis o declaraţie comună în care menţionează că astfel de efecte adverse par să fie extrem de rare în prezent.
Până pe 12 aprilie, peste 6,8 milioane de persoane au fost imunizate în SUA cu vaccinul Johnson & Johnson, vaccin care este administrat într-o singură doză.
Recomandarea agenţiilor sanitare americane vine la mai puţin de o săptămână după ce Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că examinează patru cazuri rare de formare a unor cheaguri sangvine la persoane vaccinate cu acest ser în SUA.