Agenţia spaţială rusă Roscosmos anunţă clienţii străini că vor trebui să plătească viitoarele contracte în ruble
"Acum toate contractele noastre cu străinătatea vor fi exclusiv în ruble", a declarat Rogozin televiziunii de stat Pervîi Kanal.
Potrivit lui Rogozin, plata se va face conform "schemei de plată aplicată companiilor de exploatare a hidrocarburilor".
Preşedintele Putin anunţase miercuri că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către UE şi a dat termen autorităţilor ruse o săptămână să pună la punct un nou sistem de plăţi în ruble.
''Solicit guvernului să dea instrucţiunile corespunzătoare către Gazprom pentru a revizui contractele existente. În acelaşi timp, toţi consumatorii străini trebuie să aibă timp pentru efectuarea operaţiunilor necesare'', subliniase liderul de la Kremlin.
Ce țări neprietenoase se află pe lista KremlinuluiGuvernul rus a aprobat pe 8 martie o listă cu ţări şi teritorii neprietenoase care au întreprins acţiuni considerate ostile la adresa Rusiei, companiilor şi cetăţenilor săi.
Pe această listă figurează SUA, Canada, ţările membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie (inclusiv teritoriile britanice Jersey, Anguilla, Insulele Virgine Britanice, Gibraltar), Ucraina, Muntenegru, Elveţia, Albania, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Macedonia de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia, Micronezia, Noua Zeelandă, Singapore şi Taiwan.