AFP: Ucraina scoate în faţa presei pentru a se căi soldaţi ruşi capturaţi, într-o practică îndoielnică de propagandă
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a reamintit că inamicii capturaţi trebuie trataţi cu "demnitate", în timp ce Moscova acuză în general Kievul că îi "torturează" pe militarii închişi, precizează agenţia franceză de presă.
Ucraina a fost atentă să îşi cultive imaginea în faţa agresorului rus, care i-a invadat teritoriul la 24 februarie, făcând sute de morţi în rândul civililor. Ucraina e devenit obiectul unei campanii de solidaritate internaţională fără precedent.
Vineri, însă, autorităţile au aliniat zece soldaţi ruşi foarte tineri, cu feţele obosite sau rănite, într-o sală de presă la Kiev.
Autoritățile fac apel la ”tratamentul uman al prizonierilor”Cu ochii roşii, unii se uitau la perete sau în jos, ferindu-se de camerele de filmat, în timp ce alţii se simţeau mai confortabil.
A fost a doua oară într-o săptămână când serviciile de securitate ucrainene (SBU) au făcut un astfel de exerciţiu.
CICR reaminteşte într-un comunicat că, în virtutea Convenţiei de la Geneva, "prizonierii de război şi civilii închişi trebuie trataţi cu demnitate şi protejaţi mereu împotriva unor rele tratamente sau expunerii la curiozitatea publică, inclusiv prin imagini care circulă public pe reţelele de socializare".
Ministerul Apărării ucrainean şi SBU nu au răspuns unei solicitări adresate de AFP de a explica aceste metode.
Într-un video, Oleksi Arestovici, un consilier prezidenţial ucrainean, s-a limitat la a face apel la un "tratament uman al prizonierilor", reamintind de atenţia acordată de partenerii occidentali acestui subiect.
Scena de vineri a fost greu de privit, comentează AFP. Soldaţii au fost aduşi în coloană, cu ochii acoperiţi cu bandă adezivă, la sediul agenţiei ucrainene de presă Interfax, fiecare ţinându-se de umărul celuilalt pentru a nu cădea, potrivit unei jurnaliste a AFP.
Odată dezlegaţi şi aranjaţi, au fost duşi într-o sală pentru o sesiune de instruire.
Ce sunt puși să spună soldații ruși capturațiColoana sonoră din înregistrările video sugerează că li se arăta un bombardament, în timp ce un ofiţer ucrainean este auzit cum le spune pe nume şi îi îndeamnă să privească ce face armata rusă.
"Ştiţi că le vor spune părinţilor voştri că aţi murit în timpul unor exerciţii, nu că sunteţi aici", adaugă ofiţerul, precizând că soldaţii au "şansa" să le arate familiilor că sunt în viaţă.
Apoi tinerii soldaţi în uniformă rusă trebuiau să spună în faţa camerelor numele, din ce unitate fac parte şi condiţiile în care au ajuns în Ucraina.
De asemenea, ei spun că denunţă în mod voluntar acţiunile Rusiei. Însă această afirmaţie ridică semne de întrebare, mai ales că ei folosesc aceleaşi elemente de limbaj, comentează AFP.
Toţi afirmă că sunt bine trataţi şi încheie cu un mesaj prin care le cer ruşilor să nu creadă în "minciunile" preşedintelui Vladimir Putin.
Rusia nu a reacţionat în mod direct la aceste înregistrări, însă un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Igor Konacenkov, a declarat la 27 februarie că prizonierii de război ruşi sunt supuşi aceloraşi "acte de tortură" ca cele comise de "naziştii germani şi de zbirii lor".
Ucraina a capturat 200 de prizonieri ruși de război, iar Rusia - 572 de soldați ucraineniÎn ceea ce o priveşte, armata ucraineană urmăreşte să ajungă la mamele soldaţilor ruşi capturaţi, astfel că a creat un site pentru a organiza venirea lor în Ucraina, printr-un punct de trecere la frontiera cu Polonia, pentru a-şi căuta copiii.
"Spre deosebire de fasciştii lui Putin, noi, ucrainenii, nu ducem un război împotriva mamelor şi copiilor lor capturaţi", a explicat Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.
Conform Statului Major al Ucrainei, 200 de prizonieri de război ruşi au fost capturaţi de la 24 februarie. Ministerul rus al Apărării a precizat la rândul său ca a capturat 572 de prizonieri de război ucraineni.
Datele nu pot fi verificate, precizează AFP, adăugând că CICR a transmis că nu poate să îşi exercite dreptul de a-i vizita pe prizonieri, "din cauza escaladării actuale".
Sursa: Agerpres
Etichete: Rusia , Ucraina , razboi , invazie , propaganda , soldati rusi , afp , crucea rosie
Dată publicare: 07-03-2022 15:29