Adolescentul care a atacat cu cuţitul mai mulți oameni într-o biserică din Sydney este acuzat de terorism
Poliţia a fost chemată la biserica Christ The Good Shepherd din Wakeley, vestul oraşului Sydney luni seară, în urma unor informaţii despre înjunghierea şi rănirea a două persoane, a declarat poliţia din New South Wales (NSW, sud-estul Australiei) într-un comunicat joi noapte, informează vineri agenţia DPA. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a suferit răni semnificative la cap în timp ce altul, de 39 de ani, zgârieturi şi o rană la umăr după ce a încercat să intervină. Băiatul de 16 ani, imobilizat de persoane aflate la faţa locului, a fost arestat. Comisarul de poliţie din NSW Karen Webb a declarat marţi că băiatul ar fi făcut comentarii în timp ce a lansat atacul. "După luarea în considerare a întregului material, am declarat că este un incident terorist", a precizat ea. Declararea unei infracţiuni drept act de terorism oferă poliţiei un plus de competenţe în anchetă, pentru a stabili dacă o persoană a acţionat singură sau făcea parte dintr-o reţea mai amplă. Adolescentul a fost transportat la spital unde a rămas sub paza poliţiei. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru rănile suferite în timpul atacului. Dacă va fi condamnat pentru un act terorist, el s-ar confrunta cu pedeapsa maximă de închisoarea pe viaţă. Webb a spus că, în timp ce poliţia a răspuns la incident, o mare mulţime s-a adunat în faţa bisericii. Proiectile au fost aruncate spre ofiţeri, făcând un număr de răniţi şi persoane spitalizate. Atacul din biserică a avut loc după ce şase persoane au fost ucise şi zeci rănite cu cuţitul într-un centru comercial din Sydney sâmbătă. Poliţia a declarat că atacul a fost comis de un bărbat având probleme de sănătate mintală şi că nu crede că ar avea legătură cu terorismul.
Sursa: Agerpres
Etichete: australia , atac armat , Sydney , terorism
Dată publicare: 19-04-2024 10:25