Actorul Cuba Gooding Jr a ajuns la o înţelegere cu femeie care l-a acuzat de viol
Informaţia referitoare la înţelegere a venit în momentul în care selecţia juriului urma să înceapă într-un proces civil federal, care era de aşteptat să includă mărturii împotriva lui.
Câştigătorul premiului Oscar, în vârstă de 55 de ani, a insistat că interacţiunile sale cu femeia au fost consimţite.
Gooding a pledat vinovat anul trecut pentru că a sărutat o femeie fără consimţământul ei.
În acel caz, acuzaţiile referitoare la alte trei reclamante au fost respinse ca parte a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii.
Dar mărturia celor trei femei, pe care el le-ar fi abuzat între 2009 şi 2019, urma să fie audiată în acest dosar civil din Manhattan.
Procesul a fost intentat în 2020 în numele unei femei identificate doar ca Jane Doe. Reclamanta a cerut despăgubiri de 6 milioane de dolari (4,8 milioane de lire sterline).
În total, peste 20 de femei l-au acuzat pe Gooding că le-a pipăit sau le-a sărutat cu forţa în incidente care datează de două decenii, potrivit The New York Times.
În august 2020, Gooding a fost, de asemenea, acuzat într-un proces că a violat o femeie în 2013. Femeia a susţinut că Gooding a violat-o într-o cameră de hotel din New York. Actorul a negat acuzaţiile.
În 1997, Gooding a câştigat premiul Oscar pentru rolul secundar din filmul „Jerry Maguire” cu Tom Cruise. A apărut în „Boyz n the Hood”, „Men of Honor”, „Pearl Harbor” şi multe alte filme. În 2016, el l-a interpretat pe O.J. Simpson în „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”, pentru care a primit o nominalizare la premiile Emmy la categoria „cel mai bun actor într-o mini serie”.
Sursa: News.ro
Dată publicare: 06-06-2023 19:00