Activistul pentru apărarea drepturilor omului în Rusia, Oleg Orlov, condamnat la închisoare. A criticat regimul Putin
Galerie foto
"Tribunalul a decis să-l declare pe Orlov vinovat şi să dicteze în cazul său o pedeapsă doi ani şi şase luni într-o colonie penitenciară", a anunţat judecătorul în verdictul său, potrivit unui jurnalist al AFP prezent la audiere, citat de Agerpres.
Procesul a fost condamnat de observatorii internaţionali drept unul motivat politic, notează Reuters.
Orlov, în vârstă de 70 de ani, a fost timp de două decenii unul dintre liderii grupului de apărare a drepturilor omului Memorial.
El a fost unul dintre colaureaţii premiul Nobel pentru Pace în 2022, la un an după ce grupul a fost interzis şi dizolvat în Rusia.
Memorial a anunţat că Orlov a fost încătuşat după verdict şi tribunalul a dispus ca el să fie plasat imediat în arest.
În ultimele sale afirmaţii de la proces de luni, Orlov a deplâns "sufocarea libertăţii" în Rusia, la care s-a referit ca la o "distopie".
Motivul inculpării sale este un articol pe care l-a scris în 2022 în care a afirmat că Rusia sub preşedintele Vladimir Putin a devenit fascistă.
El a fost iniţial amendat cu 150.000 de ruble (1.628 de dolari) de un tribunal districtual, dar a fost dispusă o rejudecare şi procurorii au cerut o condamnare de 2 ani şi 11 luni.
Raportorul special al ONU pentru drepturile omului în Rusia, Mariana Kaţarova, a numit procesul lui Orlov "o tentativă orchestrată de a reduce la tăcere vocile apărătorilor drepturilor omului în Rusia".
Memorial, fondată în 1989, a documentat abuzuri împotriva drepturilor omului de pe vremea liderului Iosif Visarionovici Stalin şi până în prezent şi a apărat libertatea de expresie, axându-se pe identificarea şi omagierea victimelor individuale.