Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian ”este mort”, afirmă Biden într-o înregistrare video
În această înregistrare video - care circulă fără să fie datată şi nici localizată - preşedintele american apare încadrat de gărzi de corp în timpul unei discuţii informale cu persoane aflate în spatele unei bariere metalice, între care şi o persoană cu o banderolă în culorile Iranului, într-un gimnaziu sau sală polivalentă.
Elemente de decor şi hainele preşedintelui par să corespundă unui miting de campanie, la începutul lui noiembrie, în California, în cursul căruia Joe Biden a venit să susţină un candidat la Camera Reprezentanţilor.
”Preşedinte Biden, veţi anunţa că JCPoA (acronimul american al Acordului de la Viena) este mort? Puteţi anunţa?”, îl întreabă o femeie pe democrat, care-i strânge mâna.
”Este mort, dar nu vom anunţa asta. Este o poveste lungă”, îi răspunde şeful statului american. ”Nu vrem un acord cu mollahii (...). Ei nu ne reprezintă”, continuă interlocutoarea.
”Ştiu că ei nu vă reprezintă. Dar vor avea o armă nucleară”, îi spune Joe Biden, cunoscut prin tendinţa sa de a se îndepărta de elemente de limbaj oficial, mai ales în discuţii informale. ”Comentariile preşedintelui sunt întru totul conforme cu ceea ce spunem noi despre JCPoA, care nu este prioritatea noastră în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale americane (NSC) de la Casa Albă John Kirby.
El răspundea astfel unei întrebări despre această înregistrare video, într-o discuţie cu jurnalişti, marţi.
”Nu ne aşteptăm ca un acord să apară în viitorul apropiat”, a mai declarat el, fără să reia aceeaşi formulare definitivă ca Joe Biden.
”Din câte ştiu eu, nimeni nu pune în discuţie autenticitatea (înregistrării video) şi nu cred că vom ancheta cu privire la asta”, a adăugat el.
Acordul de la Viena din 2015, oferea Iranului o ridicare a sancţiunilor internaţionale, în schimbul unor garanţii potrivt cărora Teheranul nu se va dota niciodată cu arma atomică, un obiectiv pe care Republica islamică a negat întotdeauna că l-ar urmări.
După retragerea Statelor Unite din acest acord, în 2018, de către Donald Trump, şi reimpunerea şi multiplicarea unor sancţiuni americane, Iranul s-a retras treptat din obligaţiile pe care şi le-a asumat prin acord.
Joe Biden s-a angajat să încerce să resusciteze acordul, însă negocieri lansate în aprilie 2021, la Viena, se află în prezent într-un punct mort.