Acord UE pentru a deschide negocierile de aderare pentru Albania și Macedonia de Nord
Cei 27 "tocmai şi-au dat acordul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord", a postat pe Twitter premierul ceh, Petr Fiala, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, notează AFP.
"Am atins o nouă etapă foarte importantă în apropierea Balcanilor de Vest de UE", a adăugat el, după o reuniune pe această temă la Bruxelles.
Amintim că Bulgaria a semnat, duminică, la Sofia un protocol cu Macedonia de Nord, pas care putea deschide negocierile de aderare a acestei ţări şi a Albaniei la Uniunea Europeană, transmite AFP.
"Protocolul conţine măsuri ambiţioase pentru rezolvarea problemelor bilaterale deschise", a declarat şefa diplomaţiei bulgare, Teodora Ghenciovska.
Ea a precizat că Macedonia de Nord trebuie în primul rând să îşi modifice Constituţia prin adăugarea bulgarilor pe lista minorităţilor etnice recunoscute. În caz contrar, a precizat ea, nu se vor putea deschide toate capitolele de negociere în vederea aderării.
Candidatura Macedoniei de Nord a fost blocată din 2005, mai întâi de către Grecia, care a făcut uz de dreptul de veto până în 2018. Grecii au solicitat ca Fosta Republică Iugoslavă Macedonia să fie redenumită astfel încât să se evite confuziile cu provincia istorică greacă Macedonia. Apoi, din 2020, bulgarii au oprit la rândul lor procesul de aderare, din cauza unor diferende istorice şi culturale cu macedonenii.
Poziţia Bulgariei a împiedicat şi începerea negocierilor de aderare la UE cu Albania, a cărei candidatură este legată de cea a Macedoniei de Nord.