Acord de pace istoric între Israel și Emiratele Arabe Unite. Anunțul lui Donald Trump
Este vorba despre "un progres spectaculos", a comentat Trump, calificând această normalizare drept "un acord de pace istoric între cei doi mari prieteni ai noştri".
Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a evocat şi el o "zi istorică" şi un "pas decisiv către pace în Orientul Mijlociu".
"Este un succes remarcabil pentru două state aflate printre cele mai avansate tehnologic din lume", a adăugat el într-un comunicat.
"SUA speră că acest pas curajos va fi primul dintr-o serie de acorduri care vor pune capăt unui număr de 72 de ani de ostilitate în regiune", a adăugat secretarul de stat american.
"Binecuvântaţi fie cei care fac pace. Mabrouk şi Mazel Tov", a conchis Pompeo, utilizând formula tradiţională care serveşte la adresarea de felicitări în arabă şi respectiv ebraică.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacţionat şi el pe Twitter, menţionând că este vorba despre o "zi istorică".
"Yom histori (zi istorică)", a scris în ebraică pe Twitter Netanyahu, comentând declaraţia preşedintelui SUA privind primul pas către normalizarea relaţiilor între EAU şi Israel, care face de altfel parte din planul său de pace pentru Orientul Mijlociu. Prim-ministrul israelian va susţine de altfel o conferinţă de presă la ora locală 20.00 (17.00 GMT), au anunţat serviciile sale.
Prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi a afirmat joi că acordul de normalizarea între EAU şi Israel implică stoparea anexării israeliene de noi "teritorii palestiniene".
Acordul a fost anunţat şi de EAU.
''În cadrul unei discuţii cu preşedintele Trump şi prim-ministrul Netanyahu, a fost convenit un acord pentru oprirea unor noi anexări israeliene în teritoriile palestiniene. EAU şi Israel au convenit de asemenea să coopereze şi să stabilească o foaie de parcurs pentru stabilirea relaţiilor diplomatice'', a anunţat pe Twitter şeicul Mohammed Bin Zayed Al-Nayhan.
EAU va fi astfel a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania. Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, a salutat acordul încheiat între Israel şi EAU.
Hamas: Normalizarea relaţiilor din Israel şi Emirate ''nu serveşte cauza palestiniană''Normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU) ''nu serveşte cauza palestiniană'' şi constituie un ''cec în alb'' pentru continuarea ''ocupaţiei'' de către statul evreu, a anunţat mişcarea islamistă palestiniană Hamas, la putere în Fâşia Gaza, relatează AFP.
''Acest acord este respins şi condamnat. El nu serveşte cauza palestiniană, dar este considerat ca o continuare a negării drepturilor poporului palestinian'', a declarat pentru AFP Hazem Qassem, purtătorul de cuvânt al Hamas, mişcare care a purtat trei războaie cu Israelul, ultimul incident armat având loc săptămâna trecută.
''Hamas consideră că este necesar să susţinem şi să ajutăm poporul (palestinian) şi să nu stabilim relaţii cu ocupaţia'', termen folosit de mulţi palestinieni pentru a desemna Israelul, a adăugat acest oficial al mişcării la putere în acest teritoriu palestinian cu două milioane de locuitori.
Acordul cu Emiratele este un ''cec în alb'' pentru Israel, a adăugat Qassem, a cărui mişcare are relaţii cu Qatarul, care se află în tensiuni în ultimii ani cu Emiratele Arabe Unite.
Netanyahu: „Astăzi, începe o nouă eră în relaţiile dintre Israel şi lumea arabă”
''Astăzi, începe o nouă eră în relaţiile dintre Israel şi lumea arabă", a declarat joi seară premierul israelian, Benjamin Netanyahu, salutând normalizarea relaţiilor dintre statul evreu şi Emiratele Arabe Unite (EAU), relatează AFP.
Această normalizare va avea ca efect ''amânarea'' planurilor israeliene de a anexa părţi din Cisiordania ocupată, a adăugat Netanyahu, indicând totuşi că nu a ''renunţat'' la această opţiune deja criticată de palestinieni şi de o parte a comunităţii internaţionale.
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , israel , donald trump , emiratele arabe unite
Dată publicare: 13-08-2020 21:08