Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident grav în Mexic. 19 persoane au murit carbonizate și alte 22 sunt rănite. „Identificarea va lua timp”

O coliziune frontală între un autobuz şi un camion de mărfuri a făcut marţi 19 morţi şi 22 răniţi într-un stat din nord-vestul Mexicului, au anunţat autorităţile locale, notează AFP.  

Accidentul a avut loc la Elota, o destinaţie turistică populară printre cetăţenii canadieni şi americani.

Ambele vehicule au luat foc complet.  „Am numărat 19 cadavre. Identificarea ne va lua puţin timp, având în vedere că sunt carbonizate", a declarat Sara Quinonez, procuror general al statului Sinaloa.

„Pe măsură ce primim date despre persoanele decedate, le vom face cunoscute", a adăugat ea.

Cei 22 de răniţi au primit îngrijiri medicale, a adăugat reprezentanta Procuraturii.

Citește și
gard mexic
Curtea Supremă din SUA autorizează temporar înlăturarea gardului de sârmă ghimpată instalat de Texas la frontiera cu Mexic

Autobuzul plecase din oraşul Guadalajara şi avea ca destinaţie finală Los Mochis în statul Sinaloa, cunoscut şi ca unul dintre leagănele traficului de droguri din Mexic.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Mexic.

Pe 21 noiembrie, cel puţin 12 persoane au murit şi 58 au fost rănite, când un autobuz s-a răsturnat pe un drum din statul Veracruz (est), la Golful Mexic.

În august, accidentul unui autobuz care transporta în principal migranţi venezueleni a provocat moartea a 16 persoane între Oaxaca (sud) şi Puebla (centru).

Pe 5 iulie, un autobuz a ieşit de pe drum într-o zonă muntoasă a statului Oaxaca, provocând moartea a 27 de persoane.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult