Accident bizar la Casa Albă. Un șofer s-a oprit în porțile instituției și a murit pe loc, iar motivul e necunoscut
Vehiculul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia din capitala SUA.
La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accident:
„Un bărbat adult este declarat mort la faţa locului. Vehiculul s-a izbit de o barieră de securitate din jurul complexului Casei Albe", a anunţat poliţia pe contul său X ".
Într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al US Secret Service, Anthony Guglielmi, a declarat că vehiculul se deplasa "cu o viteză mare" în momentul producerii accidentului.
„Nicio ameninţare" nu a fost detectată în direcţia reşedinţei preşedintelui american Joe Biden, a precizat el.
„Protocoalele de siguranţă au fost puse în aplicare în timp ce ofiţerii (de poliţie) au evacuat vehiculul şi au încercat să îl salveze pe şofer, care a fost găsit decedat", a precizat purtătorul de cuvânt.
O anchetă a fost deschisă, condusă de agenții Secret Service şi, în ceea ce priveşte accidentul mortal, de către Departamentul de Poliţie Metropolitană din Washington. Bărbatul decedat nu a fost încă identificat, iar motivele accidentului sunt încă necunoscute.