Accelerarea campaniilor de vaccinare, factor cheie pentru combaterea valului trei de COVID
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mai vin, însă, şi veşti încurajatoare. Vaccinul Pfizer poate să combată varianta braziliană a virusului, relevă un nou studiu.
În Gara Termini din Roma a garat un tren medical echipat complet ca o secţie de terapie intensivă mobilă, pe şine. Este destinat în primul rând transferării bolnavilor între diferite oraşe, dacă pandemia de Covid se agravează.
Gianfranco Battisti, CEO of Trenitalia: "Trenul e format din 8 vagoane care pot transporta până la 21 de pacienţi, cu toate echipamentele necesare. Nu este destinat exclusiv bolnavilor de Covid, aşa că Protecţia Civilă şi Crucea roşie pot utiliza aceste tren şi în alte situaţii de urgenţă."
Într-o parcare din apropierea principalei gări a Romei a fost deschis şi un mare centru de vaccinare, unde pot fi făcute 1.500 de inoculări pe zi. Italia a ajuns la o medie de 9 doze de ser administrate la sută de mii de locuitori.
În Marea Britanie, însă, media a trecut de 35. Premierul Boris Johnson a vorbit despre revenirea elevilor în sălile de clasă.
Boris Johnson, prim-ministru Regatul Unit: "A fost o zi mare şi emoţionantă pentru milioane de familii din toată ţara, copiii s-au revăzut şi au putut să se joace cu prietenii la şcoală pentru prima dată după câteva luni."
Dar premierul i-a avertizat pe britanici să nu lase garda jos.
Vaccinul Pfizer poate să combată varianta braziliană a virusului care provoacă Covid-19, relevă un nou studiu publicat în prestigioasa New England Journal of Medicine.
Oamenii de ştiinţă au testat mostre de sânge de la persoane imunizate cu acest ser şi au constatat că are efect împotriva unei versiuni create în laborator a unui coronavirus similar cu cel descoperit prima dată la Manaus în Brazilia. Adică una dintre tulpinele care provoacă temeri pentru că este mult mai contagioasă.
Epicentrul crizei în Brazilia este acum oraşul simbol Rio de Janeiro, unde rata de ocupare a locurilor la terapie intensivă a trecut de 95%. Deşi Brazilia a fost, în ultimele 12 luni, una dintre cele mai afectate ţări ale lumii din cauza pandemiei, preşedintele Bolsonaro a anunţat că nu va impune un lockdown naţional.
Martie şi aprilie sunt luni critice pentru stoparea unui alt val de COVID-19 în America, a avertizat directorul Centrului de control al bolilor. După luni de criză, acum sunt raportate scăderi semnificative ale noilor cazuri de infectare şi la spitalizări. Tot mai mulţi americani se vaccinează, iar guvernul a transmis recomandări privind activităţi care pot fi făcute în siguranţă pentru cei complet imunizaţi - şi sunt deja peste 30 de milioane de americani în această situaţie.
Şi mulţi guvernatori ai statelor federale au relaxat restricţiile, nesocotind avertismentele oficialilor din domeniul sănătăţii.