A murit Sergio Calderón, cunoscut pentru rolurile din „Pirații din Caraibe” şi „Men in Black”. Avea 77 de ani | FOTO
Galerie foto
Familia sa a dezvăluit că acesta a decedat, miercuri, într-un spital din Los Angeles din cauze naturale, scrie Dailymail.co.uk şi Hollywoodreporter.com, citate de Agerpres.
Actorul, de origine mexicană, a avut o carieră care s-a întins de-a lungul a şase decenii şi a apărut în peste 40 de filme de la Hollywood.
Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale a fost cel al căpitanului Eduardo Vallenueva în „Pirații din Caraibe 3: La capătul lumii”, în care a jucat alături de Johnny Depp.
De asemenea, el a interpretat un personaj având capul înfipt într-o sabie ţinută de un extraterestru, în filmul din 1997 „Men in Black”.
Într-un interviu acordat cu doar câteva zile înainte de moartea sa, actorul a recunoscut că „adoră” să interpreteze personaje negative.
El a declarat pentru Los Angeles Times: „Îmi place să joc acest tip de personaje, pentru că oamenii chiar mă urăsc”.
„Îmi spun pe stradă cât de mult mă urăsc. Dar pentru mine, acesta este succesul meu. Pentru că asta înseamnă că am reuşit să conving oamenii cu ceea ce am interpretat”, a explicat el.
Născut la 21 iulie 1945 într-un sat tropical din Mexic, Calderón s-a mutat în Ciudad de Mexico la vârsta de 10 ani şi a studiat la Instituto Andrés Soler al Asociacion Nacional de Actores. Şi-a făcut debutul pe ecran în pelicula „The Bridge in the Jungle” (1970), filmată în Mexic.
Printre filmele în care a jucat se numără „The Revengers” (1972), „The Children of Sanchez” (1978), „Le Chevre” (1981), „Old Gringo” (1989), „The Missing” (2003), „The Ruins” (2008) şi „Little Fockers” (2010). De asemenea, Calderón a apărut în ultimul sezon al serialului FX „Better Things” anul trecut.
Sursa: Agerpres
Etichete: actor , Piratii din Caraibe , Men in Black 3
Dată publicare: 01-06-2023 17:06