A murit partenerul actriței Sandra Bullock. Bryan Randall avea 57 de ani
Galerie foto
„Este o mare tristețe să anunțăm că pe 5 august, Bryan Randall a murit după o luptă de trei ani cu scleroza laterală amiotrofică (ALS). Bryan a ales să nu vorbească despre parcursul său suferind de ALS, iar noi, cei care ținem la el, am făcut tot ce am putut ca să-i onorăm această rugăminte”, a spus familia, potrivit People.
Sandra Bullock și Bryan Randall, un fost model devenit fotograf, s-au întâlnit în ianuarie 2015, atunci când acesta i-a făcut o ședință foto fiului actriței, Louis. Aceștia s-au afișat împreună mai târziu, în același an, când au apărut la nunta lui Jennifer Aniston cu Justin Theroux.
Actrița a vorbit, în decembrie 2021, despre căsătorie.
„Mi-am găsit iubirea vieții. Avem împreună doi copii frumoși - trei copii, fata cea mare a lui Randall. Este cel mai tare lucru. Nu am nevoie de o hârtie ca să fiu o parteneră devotată sau o mamă devotată. Nu am nevoie să mi se spună să fiu prezentă în cele mai grele perioade”, spunea atunci Sandra Bullock.
În același interviu, aceasta mai spunea: „Este un exemplu bun pentru copiii mei. Am un partner care este foarte religios și sunt două moduri diferite în care poți privi asta. Nu sunt mereu de acord cu el, iar el nu e mereu de acord cu mine. Dar este un exemplu și atunci când nu sunt de acord cu el. Sunt încăpățânată, dar uneori am nevoie să fac un pas în spate și să ascult”, a spus actrița.