Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A murit miliardarul Gustavo Cisneros. Mogulul media venezuelean avea 78 de ani

Omul de afaceri venezuelean Gustavo Cisneros, președintele Cisneros Group, a murit la vârsta de 78 de ani, au anunțat reprezentanții companiei sale, fără să ofere detalii suplimentare, potrivit Reuters.

Magnatul venezuelean avea o avere de peste patru miliarde de dolari, potrivit site-urilor de specialitate. El și-a extins afacerea de familie din domeniul mass-media pentru a deveni un jucător global. Cisneros Group are în prezent investiții în imobiliare, televiziune și telecomunicații.

„Gustavo Cisneros a fost renumit pentru crearea unei moșteniri durabile și s-a remarcat în special prin extinderea internațională a afacerilor de familie, precum și prin faptul că a fost vârful de lance al industriei de divertisment în America Latină și pe piața hispanică din SUA", au transmis reprezentanții companiei într-un comunicat de presă.

Cât timp a fost președintele companiei, Gustavo Cisneros a semnat contracte în mai multe sectoare și a extins afacerea de familie. În 1992, el a cofondat Univision, prima companie media în limba spaniolă din Statele Unite.

În 1995, Cisneros a lansat, de asemenea, DIRECTV Latin America, primul serviciu de televiziune prin satelit complet digital din America Latină.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult