A murit în vacanță, după ce s-a plâns că băutura sa ”nu este bună la gust”
Tracy Jerome Jester Jr, în vârstă de 31 de ani, este unul dintre turiștii americani care au murit în ultimul an, în timp ce se aflau în Republica Dominicană.
Tânărul a murit pe 17 martie, însă detaliile au ieșit la iveală de abia acum. Bărbatul ar fi murit din cauza unor ”probleme respiratorii”.
Înainte să moară, bărbatul tocmai petrecuse o zi perfectă, iar la un moment dat a început să aibă stări de vomă și să nu mai poată să respire, potrivit mamei sale.
Tracy se afla în vacanță împreună cu sora sa, care a chemat imediat ambulanța, când acesta a căzut la pământ. La scurt timp, femeia și-a amințit că fratele său spusese că băutura sa ”nu avea un gust în regulă”, potrivit Mirror.
Până în acest moment nu s-a stabilit cauza exactă a morții sale. Cel puţin 9 turişti americani au murit în Republica Dominicană în ultimele 13 luni.
Potrivit autorităților din Republica Dominicană, dar și autorităților americane, aceste cazuri nu au legătură între ele și se crede că ar fi doar cazuri izolate. Departamentul de stat american a emis o avertizare de călătorie, în aprilie, dar aceasta a fost legată de criminalitate.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!