A fost prins autorul celui mai mare jaf din istoria băncilor. Cine e ”creierul”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Potrivit Agerpres, care citează organizaţia europeană de poliţie Europol, arestarea a fost efectuată în cadrul unei anchete complexe a poliţiei spaniole, desfăşurată cu sprijinul Europol, al Biroului Federal de Investigaţii din SUA (FBI), al autorităţilor române, belaruse şi taiwaneze şi al unor companii private de securitate cibernetică.
Poliția spaniolă a anunțat într-un comunicat că liderul acestei bande de hackeri, ”creierul” întregii operațiuni, este un bărbat de origine ucraineană, care se numește ”Denis K.”. El a colaborat cu alți 3 bărbați, de origine rusă și ucraineană.
Începând cu anul 2013, reţeaua infracţională respectivă a încercat să atace bănci, sisteme de plată electronică şi instituţii financiare folosind fragmente de malware, pe care le-a proiectat, și care sunt acum cunoscute sub numele de Carbanak şi Cobalt.
Activitatea infracţională a afectat bănci din peste 40 de ţări şi a cauzat pierderi de cel puţin 1 miliard de euro. Au fost atacate și bănci din România, spunea în urmă cu aproximativ 2 ani compania de securitate online care a descoperit spargerea.
Gruparea de criminalitate organizată şi-a început activitatea infracţională în mediul cibernetic la sfârşitul anului 2013 prin lansarea campaniei malware Anunak, care a vizat transferuri financiare şi reţele de ATM-uri ale unor instituţii financiare din întreaga lume. În anul următor, aceiaşi hackeri au transformat malware-ul Anunak într-o versiune mai sofisticată, cunoscută sub numele de Carbanak, care a fost folosită până în 2016.
De atunci, organizaţia infracţională şi-a concentrat eforturile pe dezvoltarea unui val de atacuri mai sofisticate bazate pe programul de testare Cobalt Strike.
În toate aceste atacuri, a fost folosit acelaşi modus operandi. Infractorii au trimis angajaţilor unor bănci mesaje e-mail cu un ataşament prin care se dădeau drept companii legale.
Odată descărcat, malware-ul le-a permis infractorilor să controleze de la distanţă aparatele 'infectate' ale victimelor, oferindu-le acces la reţeaua bancară internă şi 'infectând' serverele care controlează ATM-urile. În acest fel, infractorii au obţinut informaţiile necesare pentru a sustrage bani.
Spectaculos este că hackerii reușeau să scoată banii din bancomate fără să le atingă. Asta s-a văzut și în niște imagini filmate în Ucraina.
Funcționarii băncii au fost surprinși să vadă cum bancomatul, fără să fi fost atins, a început din senin să arunce pe jos toți banii. VIDEO AICI.
Mai târziu au înțeles că au fost ținta unui atac fără precedent.
Sursa: Agerpres, Pro TV
Dată publicare: 27-03-2018 12:17