A crescut prețul petrolului la burse, pe fondul negocierilor din Gaza. Majorările au legătură și cu rebelii houthi
Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au crescut cu 1,04 dolari, sau cu 1,2%, la 83,57 dolari pe baril ransmite Reuters, preluat de news.ro.
Contractele futures pentru ţiţeiul West Texas Intermediate (WTI) din SUA au crescut cu 1,02 dolari, sau cu 1,3%, la 78,63 dolari pe baril.
Israelul şi Hamas, precum şi mediatorii din Qatar, au emis marţi avertismente cu privire la progresul către un armistiţiu în Gaza, după ce preşedintele american Joe Biden a spus că crede că s-ar putea ajunge la încetarea focului în mai puţin de o săptămână pentru a opri războiul în timpul Ramadanului.
De asemenea, au susţinut preţurile petrolului în creștere şi comentariile purtătorului de cuvânt al Houthi din Yemen, care a spus că operaţiunile grupului în Marea Roşie se vor opri numai atunci când ”agresiunea” israeliană împotriva Gazei se va termina şi asediul va fi ridicat.
Atacurile cu rachete şi drone Houthi asupra transportului internaţional au crescut costurile de transport al produselor energetice şi au contribuit la o ofertă mai strânsă pe piaţă.
Sursa: News.ro
Etichete: pretul petrolului , bursa , houthi , Fâșia Gaza
Dată publicare: 28-02-2024 07:17