A câștigat o luptă cruntă. Transformare uluitoare a unui tânăr care s-a umplut de bube din cauza drogurilor | GALERIE FOTO
Galerie foto
La început, el a fumat marijuana și a consumat alcool, apoi, odată ajuns în anturajul greșit, a trecut la substanțe "mai tari".
Nu după mult timp, Hunter a început să aibă probleme cu poliția. Asta nu e tot! El a petrecut o perioadă într-un centrul de detenție pentru minori, după o altercație cu tatăl său.
Până la vârsta de 18 ani, Hunter a consumat orice se putea, de la heroină și până la metanfetamină. De asemenea, a devenit o persoană fără adăpost și a fost nevoit să se locuiască într-o mașină.
Hunter a fost primit la dezintoxicare de cinci ori, însă coșmarul său a continuat, chiar dacă între timp a devenit tatăl unei fetițe cu partenera sa de atunci.
Dependent de droguri, tânărul a intrat într-o stare gravă, care l-a transformat într-un zombi și care l-a adus în cea mai "înfricoșătoare" fază din viața lui. Era slab și plin de bube.
A fost la un pas de moarteSperiați că în curând își vor înmormânta fiul, părinții lui l-au dus pentru a șasea oară la dezintoxicare. Din fericire, de această dată, demersul lor a funcționat. Hunter, care s-a aflat în pragul morții, a devenit curat și și-a transformat complet viața.
"La 12 ani am început să-mi dau seama că urăsc cine sunt. Eram supraponderal, mă îmbrăcam foarte diferit față de toți ceilalți copii, părul meu era groaznic, iar dinții îngrozitori. Pur și simplu uram cine eram.
Am fost diagnosticat cu ADHD (n.r. - tulburarea hiperactivă cu deficit de atenție) și cu alte tulburări de dispoziție. Doctorii mi-au dat medicamente de la vârsta de 12 ani. Mi se prescriau medicamente care, probabil, că nu ar fi trebuit să mi se prescrie niciodată", a declarat, pentru Daily Star, tânărul american.
El a povestit cu lux de amănunte cum a ajuns în situația în care drogurile i-au ruinat viața: "Am început să umblu cu persoane mult mai mari decât mine, pentru că am simțit că acceptă mai ușor cine sunt.
Fumând iarbă și bând alcool, am început să simt că mă potrivesc grupului.
Toate aceste lucruri aveau loc în timp ce tatăl meu începea să-și dea seama ce se întâmplă. El a încercat să mă disciplineze, dar am încercat să ripostez.
Halucinam, nu știam cine sunt, nu știam unde sunt".
Nu a mai consumat droguri în ultimii șase aniHunter Michael Shepard nu a mai consumat droguri din 21 februarie 2018.
El a creat o comunitate online de 500.000 de persoane și îi ajută pe oamenii disperați să găsească tratamentul de care au nevoie pentru a scăpa de viciul care îi poate ucide.
Tânărul a cunoscut-o pe soția sa, Kyra, în 2020, în timpul unui apel video pentru dependenții de droguri aflați în recuperare. Ei au împreună un fiu.