Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lideri mondiali şi veterani comemorează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Rusia nu a fost invitată la ceremonii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Liderii Franței, Statelor Unite, Germaniei și Marii Britanii participă la festivitățile prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia.  

Din dorința de a afișa unitatea Occidentului, în contextul războiului din Ucraina, Parisul nu a invitat Rusia la ceremonii.

Vor fi totuși omagiați soldații sovietici care au contribuit decisiv la victoria anti-nazistă. La evenimente va fi prezent și președintele Ucrainei.

Regele Charles al III-lea a condus grandioasele festivități organizate miercuri în sudul Angliei. Monarhul a apărut pe scenă alături de regina Camilla și a susținut un discurs emoționant.

Regele Charles al III-lea: „Este datoria noastră să ne asigurăm că nici noi, nici generațiile care vin nu uită lupta și sacrificiul menite să înlocuiască tirania cu libertatea. Drepturile noastre și libertatea câștigată cu un astfel de preț teribil aduc cu ele responsabilități față de ceilalți în exercitarea acelei libertăți”.

Citește și
portavion franta
Într-un mesaj către Putin și aliații NATO, Franța și-a ”încordat mușchii” prin exerciții militare fără precedent

Prințul William a citit din însemnările unui căpitan britanic care a participat la operațiune și a supraviețuit.

Prințul William: „Întregul canal dintre noi și Cherbourg este plin cu mici nave, care navighează toate în liniște și eficiență către Franța. Forțele de luptă britanice, canadiene și americane sunt pe drumul războiului. Nu cred că mai pot scrie pentru mult timp. Putem vedea acum coasta franceză și foarte curând va trebui să ne jucăm rolul”.

Charles al-III-lea - în vârstă de 75 de ani - își continuă tratamentul pentru cancer, dar și-a reluat într-un ritm susținut apariţiile publice. Azi va participa, alături de William și de premierul britanic Rishi Sunak, la comemorările din Franța.

Organizată în mare secret de americani, britanici şi de oamenii generalului de Gaulle, debarcarea din Normandia din 6 iunie 1944 a deschis calea spre eliberarea Franţei şi înfrângerea Germaniei naziste, punând capăt celui de-al Doilea Război Mondial. Aproape 160.000 de soldați au debarcat pe plajele franceze care au primit nume de cod. 73.000 dintre ei au fost uciși în luptele pentru eliberarea Normandiei.

În invazie au pierit și 20.000 de civili normanzi, cărora le-a adus un omagiu președintele francez.

Emmanuel Macron, președintele Franței: „Bombele lansate în noapte (de 6 spre 7 iunie 1944) au aparținut Aliaților. Opt decenii mai târziu, națiunea franceză trebuie să ofere recunoaștere cu claritate și putere victimelor civile ale bombardamentelor aliate în Normandia și în alte regiuni franceze”.

La festivităţi participă și 200 de veterani. 50 au venit din Statele Unite și au fost primiți cu aplauze în localitățile normande unde au fost organizate evenimente comemorative.

În localitatea Seinte Mere Eglise un manechin atârnat de turnul unei biserici amintește de un moment insolit al operațiunii. În timpul debarcării, parașutistul american John Steele a rămas suspendat după ce parașuta i s-a prins în zidul lăcășului de cult. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult