640 de milioane de euro, sumă record impusă de justiția britanică suveranului din Dubai, în procesul de divorț
Sentinţa de marţi reprezintă cel mai recent episod dintr-o serie de dispute juridice privind acuzaţii de răpire, fuga cu o ambarcaţiune şi piraterie informatică în cadrul familiei emirului din Dubai, un oraş-stat de o importanţă strategică în Golful Persic.
În vârstă de 72 de ani, şeful Guvernului Emiratelor Arabe Unite, va trebui să plătească 251,5 milioane de lire sterline (circa 300 de milioane de euro) celei de-a şasea soţii a lui, prinţesa Haya a Iordaniei, în vârstă de 47 de ani, care s-a refugiat la Londra în 2019, alături de cei doi copii ai fostului cuplu.
El va trebui, de asemenea, să achite plăţi pentru copiii lor, Al Jalila, în vârstă de 14 ani, şi Zayed, în vârstă de nouă ani, care ar putea să ajungă la totalul de 290 de milioane de lire sterline (peste 340 de milioane de euro) pentru a acoperi pensia alimentară şi cheltuielile legate de securitatea lor, potrivit unei sentinţe pronunţate marţi de Tribunalul pentru chestiuni familiale.
Suma totală, care include zeci de mii de lire sterline pentru vacanţe şi cheltuieli pentru animale de companie, ar putea varia în funcţie de mai mulţi factori, mai ales în situaţia în care cei doi copii se vor reconcilia cu tatăl lor.
Aceste măsuri financiare compensatorii sunt considerate cele mai mari acordate vreodată în cadrul procedurilor aferente finalizării unui divorţ în faţa justiţiei britanice după spectaculosul caz al fostei soţii a miliardarului rus Farhad Ahmedov, Tatiana Ahmedova.
La sfârşitul anului 2016, justiţia britanică i-a acordat Tatianei Ahmedova 41% din averea fostului ei soţ, reprezentând 453 de milioane de lire sterline (531 de milioane de euro la cursul actual).
Un purtător de cuvânt al emirului Mohammed bin Rashid Al-Maktoum a declarat că acesta din urmă "s-a asigurat întotdeauna ca fiica şi fiul lui să fie protejaţi de nevoi".
"Tribunalul a pronunţat acum decizia privind aspectul financiar şi el nu intenţionează să facă alte comentarii", a adăugat purtătorul de cuvânt. "Emirul cere presei să respecte viaţa privată a copiilor lui şi să nu se amestece în viaţa lor din Marea Britanie", a adăugat el.
Răpire
În decizia lui, judecătorul Moor a considerat că "ţinând cont de statutul lor şi de ameninţările generale de terorism şi de răpire cu care ei se confruntă în aceste circumstanţe, copiii suveranilor sunt deosebit de vulnerabili şi au nevoie de o securitate sporită pentru a le asigura siguranţa în această ţară".
Judecătorul a adăugat că "principala ameninţare cu care ei se confruntă vine din partea suveranului însuşi, nu din surse externe".
Înalta Curte din Londra a decis în octombrie că Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, care întreţine de mult timp bune relaţii diplomatice cu regina Elisabeta a II-a şi împărtăşeşte cu suverana britanică pasiunea pentru cai, a autorizat piratarea telefonului soţiei sale şi a celor doi avocaţi britanici ai acesteia.
Nu s-a dovedit însă că actul de piraterie a fost asociat cu lupta în instanţă care îi opunea în Marea Britanie pe emir şi pe soţia lui pentru a obţine o decizie favorabilă revenirii în Dubai a celor doi copii, dar un volum considerat "foarte important" de 265 de megaocteţi de date a fost extras din telefonul prinţesei Haya - echivalentul a 24 de ore de înregistrări vocale sau 500 de fotografii.
Judecătorul a subliniat că suveranul din Dubai "a hărţuit-o şi a intimidat-o pe mamă înainte de plecarea ei în Anglia şi după aceea" şi că era "dispus să tolereze ca aceia care acţionau în numele lui să acţioneze într-o manieră ilegală în Marea Britanie".
În martie 2020, Tribunalul pentru chestiuni familiale a stabilit că suveranul din Dubai "a comandat şi a orchestrat" răpirea altor doi copii ai lui, prinţesa Shamsa şi sora ei Latifa, care provin din căsătoria cu o altă soţie.
Prinţesa Latifa, care a încercat fără succes să fugă din Dubai cu o ambarcaţiune în 2018, a declarat pentru o vreme că era ţinută "ostatic" de tatăl ei. Însă în iunie 2021, ea a declarat prin cabinetul ei de avocaţi că este "liberă să călătorească".
Prinţesa Latifa a cerut Poliţiei britanice să ancheteze încă o dată răpirea surorii ei mai mari Shamsa în anul 2000 din Cambridge, într-o scrisoare datată din 2018 şi dezvăluită în februarie 2021 de BBC.