50 de ani de la ”pasul imens pentru omenire”. Când am putea reveni pe Lună
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pentru câteva seri, o replică în mărime naturală a rachetei Saturn, care a purtat cele mai multe misiuni lunare, va fi proiectată pe monumentul Washington.
Însă, la o jumătate de secol de la "pasul imens pentru omenire", revenirea pe Lună rămâne o promisiune.
Cel mai devreme, un pământean ar putea pune din nou piciorul pe solul satelitului nostru natural abia în 2024.
Racheta Saturn, a cărei imaginie în mărime naturală este proiectată, seara de seară, la monumentul Washington a purtat celebrul modul lunar al aselenizării, Apollo 11.
Aceasta este replica viitorului modul lunar - Orion, la Centrul spaţial din Houston. Din exterior, seamănă cu cel de acum o jumătate de secol. Dar Neil Armstrong ar descoperi un interior cu totul diferit.
Directorul programului spaţial Orion, i-a invitat pe jurnalişti în modulul construit un concursul mai multor ţări europene. La bord se vede progresul tehnologic dintr-o jumătate de secol: putere solară, senzori de navigaţie şi ghidare, şi un impresionant tablou de bord.
Space Launch System a fost botezată racheta, cea mai puternică din câte au existat vreodată, care ar urma să lanseze modulul Orion spre Luna. Numai că programul este întârziat cu ani buni faţă de termenele fixate iniţial; în schimb bugetul a fost depăşit cu miliarde de dolari. Dar nimic nu ştirbeşte optimismul responsabililor misiunii.
Michael Coolins, comandantul modululuii lunar Apollo 11 a revenit marţi la baza Cape Canaveral, din Florida, pentru a marca aniversarea a 50 de ani de la lansarea misiunii care a transportat primii oameni pe Lună. Cei prezenţi l-au putut auzi şi pe Neil Armstrong, într-o înregistrare de epocă.
Neil Armstrong: ”Vreau să le mulțumim în mod special tuturor celor și-au pus sufletul și priceperea în construirea acestor vehicule”.
Revenirea pe Lună trebuie să pregătească primii paşi ai omului pe Marte, insista Michael Collins
Michael Collins, astronaut, misiune Apollo 11: ”Trebuie să pregtim de pe acum viitoarea misiune spre Marte. Un voiaj spre Marte ar face ca misiunea Apollo să pară o joacă de copii”.
Marte rămâne cel mai ambiţios obiectiv al NASA, dar şi al altor Agenţii spaţiale din lume. În Hawai un habitaat simulează vieţuirea pentru un timp îndelungat pe planeta roşie. De exemplu, fiecare comunicaţie are o întârziere de 20 de minute, cât durează "călătoria" unui mesaj transmis între Marte şi Pământ.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: nasa , Luna , misiune , aterizare , aselenizare
Dată publicare: 18-07-2019 08:43