Modifica setarile cookie
Toate categoriile

44 de arestări „într-una dintre cele mai periculoase reţele” criminale din UE. În ce state opera

O operaţiune internaţională fără precedent, la care au participat autorităţi din 11 state, a dus la arestarea a 44 de presupuşi membri ai unei reţele criminale considerate una dintre cele mai periculoase din Uniunea Europeană.

Anunțul a fost făcut vineri Europol şi Eurojust, potrivit AFP.

„Mai multe organizaţii lucrau împreună pentru a desfăşura diverse activităţi criminale la scară largă în interiorul şi în afara UE”, au precizat într-un comunicat comun cele două agenţii europene, cu sediul la Haga, adăugând că este vorba în special de trafic de droguri şi de spălare de bani.

În cursul operaţiunii, care s-a desfăşurat marţi, coordonată de Europol şi Eurojust, au fost efectuate o sută de percheziţii în întreaga Europă, având ca ţintă deopotrivă liderii acestor organizaţii criminale şi asociaţii lor, conform Agerpres.

Reţeaua, care ar avea legături de asemenea cu mari organizaţii de trafic de droguri din afara UE, opera în Lituania, Letonia, Republica Cehă, Polonia, Franţa, Germania şi Slovacia.

„Amploarea traficului de droguri atribuit reţelei este uriaşă, cu iniţiative semnalate pe trei continente”, au precizat Europol şi Eurojust.

Mari cantităţi de cocaină, haşiş, cannabis şi metamfetamină au fost confiscate.

„Foarte flexibili, aceşti criminali se adaptau rapid la noile metode de trafic de droguri în încercarea de a scăpa de forţele de ordine”, conform agenţiilor europene.

Au fost găsite încărcături de droguri în special în nave şi camioane, ascunse bine în compartimente.

„Această reţea criminală era structurată ca o companie, cu diferite grupuri criminale şi persoane intermediare care lucrau împreună dincolo de frontiere pentru a controla întregul lanţ de trafic de droguri - de la organizarea de enorme expedieri de droguri, la distribuţia în toată Europa şi dincolo de ea”, au precizat Europol şi Eurojust.

Cooperarea între ţări şi agenţiile europene a permis adoptarea unei strategii comune pentru a pregăti faza finală a anchetelor şi „a determina căderea întregii reţele”, s-a mai arătat în comunicatul comun.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult