Modifica setarile cookie
Toate categoriile

43 de persoane, ținute ostatice într-o bancă din Georgia. Ce răscumpărare a cerut atacatorul

Patruzeci şi trei de persoane au fost eliberate după ce au fost ţinute ostatice mai multe ore de un bărbat înarmat într-o bancă din Georgia, a anunţat joi dimineaţă devreme Ministerul de Externe de la Tbilisi.

Atacatorul purta o uniformă a armatei şi cerea o răscumpărare de 500.000 de dolari, a transmis Agerpres, care citează presa locală din Tbilisi.

Ministerul de Externe a declarat că continuă investigaţia şi nu a specificat dacă răscumpărarea a fost plătită.

Bărbatul înarmat a pătruns în banca din oraşul Zugdidi miercuri în jurul orei 14:30.

Imaginile difuzate de media georgiene îl arată pe bărbat, purtând o cagulă şi cu o grenadă în mână, părăsind clădirea băncii alături de alţi trei bărbaţi.

Citește și
Hartie igienica
Germanii îşi fac din nou stocuri de hârtie igienică pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19

Nu este clar cine au fost ostaticii. Potrivit primelor informaţii, se vorbea iniţial de doar 20 de persoane, dar ministerul a venit ulterior cu clarificări.

După-amiază, autorităţile au anunţat că forţele speciale au încercuit zona din jurul băncii şi au început o operaţiune de "dezactivare" a atacatorului.

După negocieri cu poliţia, individul a început să elibereze ostaticii unul câte unul, printre care şi o femeie însărcinată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult