Modifica setarile cookie
Toate categoriile

33 de persoane, suspectate că ar face parte din mafia chineză, arestate în Italia

Treizeci și trei de persoane, suspectate că ar face parte din mafia chineză, au fost reținuți în Italia.

Poliția italiană a organizat un raid, la primele ore ale zilei de joi, la adresele mai multor suspecți pe care îi bănuiesc că ar fi facilitat și controlat transporturile cu produse chinezești în Europa, scrie BBC.

Suspecții sunt în vizorul autorităților de la începtul anului 2011.

După lungi filaje, 33 de persoane au fost arestate, fiind acuzate că au legături cu o organizație de crimă organizată.

Poliția susține că alte 21 de persoane se află sub cercetate în același dosar.

Citește și
Aslan Gagiev
Un şef al Mafiei ruse acuzat de 60 de crime nu poate fi extrădat fiindcă se teme de avion

Polițiștii au ținut să precizeze că gruparea și-a început activitatea în orașul Toscana, după care și-au extins sfera de influență în orașe principale precum Roma, Florența, Milano sau Pisa, se arată în comunicatul transmis de poliție.

Se pare că suspecții au acționat și în alte state europene precum Franța și Spania și sunt suspectați că au fost implicați și în alte activități ilegale precum prostituție sau trafic de droguri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult