26 de milioane de documente despre victimele nazismului. Unde vor putea fi accesate
Acestea vor putea fi accesate pe pagina de internet a instituției, care deține una dintre cele mai mari baze de date despre victimele persecuției naziste, scrie publicația spaniolă ABC.
”Vorbim despre ceva notabil, un monument unic, din hârtie”, au transmis reprezentații organizației cu sediul în orașul german Bad Arolsen.
Proiectul digital oferă date despre 21 de milioane de oameni care au fost victimele exterminării, deportării în lagăre de concentrare sau muncii forțate, mai scrie ABC.
O parte dintre documente au fost obținute datorită unor acorduri încheiate în ultimele luni. Printre acestea se numără fișele de identificare ale celor care munceau forțat în timpul regimului nazist.
De asemenea, include listele de evrei și țigani obligați să meagă în lagăre de concentrare și în ghetouri din fostul Imperiu German, Austria, Boemia și Moravia.
În Arhiva Arolsen au fost incluse și documente de la UNESCO. În unele cazuri, sunt precizate chiar și liste cu obiectele furate de naziști.
Proiectul a început în mai 2019, când organizația a publicat 13 milioane de documente pe internet.