Modifica setarile cookie
Toate categoriile

160 de kilograme de cocaină, descoperite în lăzile cu banane din mai multe supermarketuri

Angajații mai multor supermarketuri din Polonia au descoperit o importantă cantitate de cocaină în lăzi cu banane importate din Ecuador.

„Am confiscat peste 160 kg de ceea ce pare a fi, într-adevăr, cocaină trimisă din Ecuador. Angajaţi (ai unor magazine) au descoperit pungi de cocaină acoperite cu banane în lăzi trimise spre mai multe magazine ale unui lanţ de supermarketuri”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale, Dawid Marciniak, informează Agerpres.

Ancheta se află de-abia la început, deocamdată nefiind operată nicio arestare.

Potrivit presei poloneze, un gram de cocaină se vinde la negru cu 500 de zloţi (116 euro), ceea ce înseamnă că toată încărcătura confiscată în trei voievodate (judeţe) ar valora peste 18 milioane de euro.

Lanţul comercial „Stokrotka” (Margareta), în ale cărui magazine au ajuns drogurile, face parte din grupul lituanian Maxima, care deţine peste 500 de magazine în ţările baltice, în Polonia şi în Bulgaria.

Citește și
Banda albanezi
Luxul cu care se laudă o bandă de traficanți de droguri albanezi. Imaginile publicate online

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult