15 francezi au stat 40 de zile într-o peșteră, complet izolați. Ce a vrut să demonstreze proiectul
Your browser doesn't support HTML5 video.
15 francezi au trecut cu bine prin această experiență, și au ieșit la lumină dintr-o peșteră din sudul țării după 40 de zile petrecute fără noțiunea timpului și fără nicio legătură cu lumea exterioară.
Totul, în cadrul unui experiment științific, menit să determine cum sunt afectați oamenii care trăiesc mai mult timp în izolare.
Cei 15 participanți la ineditul experiment din peștera franceză Lombrives, au ieșit la lumină după mai bine de o lună petrecută în adâncuri. Au fost întâmpinați cu aplauze, și au avut ocazia să se bucure de soare... deși au purtat cu toțîi ochelari speciali, care să le protejeze privirea după atâtat timp petrecut în întuneric.
Timp de 40 de zile și 40 de nopți, cei 15 cercetători voluntari au locuit în peștera din sudul Franței, la o temperatură de aproximativ 10 grade Celsius și cu o umiditate a aerului de 100%. Oamenii nu au avut cu ce să măsoare timpul, niciun contact cu lumea exterioară, nicio informație despre evoluția pandemiei și nici vreo posibilitate de a comunica cu familiile sau prietenii. În aceste circumstanțe, timpul a trecut mult mai greu pentru unii dintre ei.
Christian Clot, directorul proiectului: „Pentru noi a fost o adevărată surpriză când am realizat că am petrecut 40 de zile în peșteră. Noi ne gândeam că am stat acolo... Emilie, câte zile au fost pentru tine? - 23 de zile. - 23 de zile, iar pentru majoritatea echipei au trecut în jur de 30 de zile. În mintea noastră, am intrat în peșteră în urmă cu 30 de zile.”
Cei 15 voluntari, mai toți veniți din domenii diferite, s-au ghidat după ceasul biologic. Au dormit atunci când au simțit nevoia și au mâncat atunci când li s-a făcut foame. Zilele au fost măsurate nu în ore, ci în cicluri de somn. Johann Francois, un profesor de matematică și instructor de sailing, a alergat după fiecare "ciclu" câte 10 kilometri prin peșteră, ca să se mențină în formă.
Johan François: „Am simțit nevoia de-a dreptul viscerală de a părăsi peștera. Îmi spuneam că trebuie să scap de acolo, venea de undeva din adâncul meu. Chiar dacă am venit ca voluntar, am avut senzația fizică de constrângere, de opresiune.”
Proiectul a costat 1,2 milioane de euro, iar cercetătorii care l-au coordonat spun că datele astfel obținute îi vor ajuta să înțeleagă mai bine cum se adaptează oamenii la schimbări drastice ale condițiilor de trai și ale mediului de viață. Iar informațiile vor fi utile, în viitor, astronauților, dar și celor care lucrează în condiții extreme de izolare, cum ar fi marinarii de pe submarine.