Modifica setarile cookie
Toate categoriile

145 de deținute au evadat dintr-o închisoare din Haiti, după ce s-au năpustit asupra gardienilor. Un polițist a fost ucis

145 de deținute au reușit să evadeze dintr-o închisoare pentru femei din Haiti, a anunțat, luni, șeful Administrației Penitenciarelor din această țară.

"La momentul producerii evenimentelor (n.r. - joi, 22 septembrie), în închisoare se aflau 230 de deţinute, dintre care 145 au reuşit să evadeze", a declarat inspectorul general Pierre René François, șeful Administrației Penitenciarelor, care a precizat că un poliţist a fost ucis.

"Din cele 145 de deţinute care au fugit, trei au fost prinse, în timp ce una a murit. A avut dificultăţi de respiraţie pentru că suferea de astm", a mai spus oficialul.

Cele 145 de deținute au profitat de greșeala unui gardian

Pierre René François a mai afirmat că, potrivit primelor concluzii ale anchetei deschise în acest caz, unul dintre gardieni ar fi "săvârșit imprudența de a deschide blocul de detenție deși numărul gardienilor aflați în zonă era mic".

"Deținutele s-au aruncat asupra ofițerilor și i-au copleșit numeric", a spus acesta.

Citește și
atentat Haiti
VIDEO. Tentativă de asasinat în Haiti. Premierul a reușit să scape după ce a fugit

În timpul incidentelor, trei ofițeri au fost răniţi, iar un altul a fost ucis într-o secţie de poliţie situată nu departe de închisoare, de către agresori care împiedicau forţele de securitate să recapete controlul asupra închisorii.

Circumstanţele extrem de confuze ale atacului explică întârzierea cu care a fost făcut public acest bilanţ, informează AFP, citată de publicația L'essentiel.

Haiti, o țară în care evadările în masă sunt la ordinea zilei

Evadările în masă de acest tip nu sunt neobişnuite în Haiti, unde sunt favorizate de corupţia generalizată şi de organizarea defectuoasă a instituţiilor.

De asemenea, supraaglomerarea închisorilor este un flagel naţional.

Închisoarea unde a avut loc evadarea în masă este situată în oraşul Cabaret, pe coasta de vest, la periferia nordică a capitalei Port-au-Prince.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult