Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mobilier vechi, rugină, lenjerii de pat și mese murdare. Inspectorul PRO, în hoteluri de pe litoral

Your browser doesn't support HTML5 video.

Hotelurile de două şi trei stele pun la grea încercare răbdarea, dar mai ales vacanţa turiştilor de pe litoralul românesc.

Mobilierul uzat, instalaţiile sanitare ruginite, mesele murdare te fac să te simţi tolerat de parcă nu ai fi plătit nimic. În realitate oamenii au achitat pachete de sute de euro. ''Inspectorul Pro'' a vizitat sudul litoralului şi a putut să vadă că nici autorităţile nu s-au întrecut în investiţii care să le facă oamenilor concediul mai plăcut.

Copil: "Sunt păduchi sau ce sunt alea?"

Aceasta este reacţia unui copil, cazat cu părinţii, în camera unui hotel de două stele din Eforie Nord. Imaginile au fost surprinse de capul familiei, care se întreabă cum a reuşit hotelul Belvedere să primească autorizaţia de funcţionare. În fotografiile turiştilor, făcute, spun ei, în camera unde au fost cazaţi, se vede mobilierul uzat, tâmplăria veche din lemn, dar şi vopseaua scorojită de la uşi şi geamuri. Surpriza cea mare vine însă de la baie.

Sejurul a costat 110 euro pe noapte. Am încercat să stăm de vorbă cu un reprezentant al hotelului.

Am revenit telefonic, dar directorul a fost de negăsit şi în ciuda apelurilor noastre, nu am primit nicio reacţie din partea reprezentanţilor unităţii de cazare.

Probleme şi la hotelul Doina din Neptun. Pentru o săptămână de cazare, doi turişti au plătit 1700 de lei. Oamenii au fost nemultumiți de condiţiile din cameră, dar şi din baie. Spun că rugină, pânzele de păianjen dar şi insectele moarte le-au "oferit" o vacanţă de neuitat. În replică, reprezentanţii hotelului ne-au transmis un video filmat în camera în care au fost cazaţi turiştii, ce-i drept la o lună distanţă, şi ne-au precizat că "echipele de întreținere tehnică și de curățenie asigură funcționalitatea și igiena tuturor spațiilor. Condițiile de cazare nu pot fi catalogate ca fiind "insalubre" ci, în anumite camere, pot ține doar de uzura dotărilor și nu de dezinteres din partea echipei."

Mergem mai departe, în hotelul Hora din Saturn.

Câteva imagini au fost surprinse de un turist care spune că atunci când a dat drumul la duş, apa a refulat prin sifonul de la pardoseală. Omul a mai semnalat faianţa crăpată, mobilierul distrus şi saltelele îmbâcsite. Pe un site de rezervări, acest hotel de trei stele a primit numeroase recenzii negative din partea unor turişti nemulţumiţi. Cei mai mulţi au reclamat mizeria şi mobilierul vechi.

Tot trei stele are şi hotelul Sirena din Saturn, de unde sunt aceste imagini cu prânzul unor turişti. Oamenii au fost nemulţumiţi de calitatea dar şi de cantitatea mâncării.

Hotelurile Hora şi Sirena aparţin THR Marea Neagră. Societatea, controlată de SIF Transilvania, administrează 12 hoteluri de pe litoral, cu aproape 5 mii de locuri de cazare. În repetate rânduri, am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii THR, atât telefonic, cât şi prin e-mail. Într-un final, am stat de vorbă cu unul dintre directori care ne-a precizat că vom primi un punct de vedere. Nu ne-a fost transmis până la difuzarea acestui reportaj.

De altfel, reprezentanţii unor astfel de unităţi de cazare de puţine ori îşi asumă responsabilitatea în faţa noastră sau în fața turiştilor. Pe de altă parte, dacă plecaţi în vacanţă, verificaţi recenziile de pe site-urile de rezervări. Dacă nu aveţi acces la internet, rugaţi pe cineva să facă acest lucru pentru dumneavoastră.

În ultimii ani, hoteluri construite pe timpul comunismului, au reintrat în circuit după investiţii de milioane de euro. Dar încă sunt unităţi de cazare care au nevoie de modernizare. Ca de altfel, întregul sud al litoralului românesc. Natura este de partea turiştilor, cu marea azurie şi plaje cu nisip fin, dar încă sunt relicve care pot strica vacanţele românilor.

Digul din Neptun este într-o stare jalnică, este un adevărat pericol pentru turişti, lipsesc bucăţi întregi din beton, au apărut tot felul de conducte fără sens, iar gropile s-au transformat în coşuri de gunoi improvizate.

În prezent, digul este al nimănui. A fost al statului, înainte de '89, dar acum starea lui juridică este incertă. Apele Române Dobrogea Litoral trebuie să rezolve această problemă înainte să înceapă lucrările de extindere a plajelor în sudul litoralului, care vor demara, cel mai probabil, în 2023. Proiectul, cu bani europeni, include şi refacerea digurilor.

Cu investiţii serioase dar şi cu o viziune comună a autorităţilor şi hotelierilor, sudul litoralului şi-ar putea recăpăta strălucirea de altădată. Potenţial există, mai lipsesc proiectele interesante şi oameni care să le pună în aplicare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult