Zeci de mumii ale unor preoţi egipteni şi statuia unui zeu neobişnuit, descoperite în Egipt
Sarcofagele decorate în culori vii, ce datează din perioada celei de-a 26-a Dinastii egiptene (688 î.Hr - 525 î.Hr) au fost descoperite la un loc în trei puţuri funerare. Mumiile sunt bine conservate în interiorul sarcofagelor, iar hieroglifele de pe acestea arată că multe dintre mumii aparţin unor preoţi, conform Live Science.
În afara sarcofagelor, arheologii au descoperit şi rămăşiţele a 28 de mici statuete rituale. Una dintre cele mai interesante astfel de statuete este din bronz şi măsoară aproape 35 de centimetri înălţime. Ea îl reprezintă pe zeul Nefertem, care poartă pe cap o decoraţie de forma unei flori de lotus. Decoraţia este făcută din piatră de agat roşu, turcoaz şi lapis lazuli. În mitologia egipteană, Nefertem era zeul florilor de lotus, fiul lui Ptah, un zeu creator foarte popular la Memphis, prima capitală a Egiptului Antic. Situl arheologic Saqqara a fost folosit ca necropolă pentru morţii din Memphis, conform arheologilor.
O altă mică statuetă descoperită în apropierea unor sarcofage îl reprezintă pe zeul Ptah-Soker - o combinaţie a zeilor Ptah şi Soker.
"Saqqara a fost numită Saqqara după zeul Soker. În Perioada Târzie (perioadă din care provin sarcofagele descoperite) a fost îmbinată imaginea zeului Ptah din Memphis cu Soker", a relatat Zahi Hawass, un celebru egiptolog şi fost ministru al antichităţilor.
"Este unică. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva", a adăugat el despre statueta reprezentându-l pe zeul Ptah-Soker.
Numeroase figurine funerare ushabti au fost descoperite alături de sarcofage. Vechii egipteni îşi îngropau morţii alături de astfel de figurine despre care se credea că aveau să-i slujească pe decedaţi în viaţa de dincolo.
Egiptul s-a luptat mult să-şi păstreze independenţa în perioada celei de-a 26-a Dinastii. La începutul acestei dinastii, faraonii erau vasali ai regilor asirieni, însă pe măsură ce asirienii au început să decadă, egiptenii şi-au putut dobândi independenţa politică şi administrativă. Ridicarea Persiei avea să însemne însă sfârşitul acestei dinastii egiptene, după ce perşii au cucerit Egiptul în anul 525 î.Hr.
Săpăturile arheologice din Saqqara sunt coordonate de o echipă de arheologi egipteni conduşi de Mustafa Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem egiptean pentru Antichităţi. În prezent săpăturile continuă şi arheologii se aşteaptă să descopere mai multe sarcofage şi artefacte.