YouTube va lansa un nou serviciu de streaming muzical pe 22 mai
YouTube Music, ce va fi lansat pe 22 mai, va include funcţii suplimentare, precum playlist-uri personalizate în funcţie de istoricul căutărilor individuale efectuate pe YouTube şi de alte tipare comportamentale ale utilizatorilor, au precizat reprezentanţii companiei americane, potrivit Agerpres.
Această companie de streaming video va lansa în curând şi YouTube Premium, o versiune actualizată a serviciului cu plată YouTube Red.
YouTube Music, un serviciu online ce include reclame, va fi disponibil gratuit, în timp ce YouTube Premium, un serviciu pe bază de abonament şi pe care nu sunt difuzate reclame, va fi disponibil contra unei taxe lunare de 9,99 de dolari, au precizat reprezentanţii platformei YouTube într-un mesaj publicat pe un blog oficial al companiei.
YouTube intenţionează să taxeze cu 2 dolari în plus pentru serviciul său premium, întrucât acesta va include şi YouTube Music alături de show-uri originale. Abonamentul pentru YouTube Premium va costa 11,99 de dolari pentru toţi utilizatorii noi, au precizat reprezentanţii companiei.
Pentru abonaţii actuali ai serviciului YouTube Red, preţul abonamentului lunar va rămâne neschimbat.
YouTube va fi lansat în Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă, Mexic şi Coreea de Sud pe 22 mai. Serviciul va deveni disponibil şi în alte ţări în săptămânile următoare.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!