Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Bunicul care face senzație pe YouTube cu talentele sale. S-a reprofilat în timpul pandemiei

Un mexican în vârstă de 78 de ani a devenit o vedetă a gătitului pe YouTube după ce pandemia de COVID-19 l-a obligat să rămână acasă, informează DPA vineri.

"A fost un boom. Încerc să îi fac pe oameni să se distreze, asta este cel mai important pentru mine", a povestit Carlos Elizondo Frias, cunoscut de cei 420.000 de abonaţi ai săi drept "Tito Charly".

Majoritatea celor nouă filmuleţe postate de acesta pe YouTube îl arată în bucătăria sa, preparând carne uscată, brânză la grătar, cârnaţi şi prăjituri.

Filmuleţele vesele - dintre care unul îl arată pe septuagenar chiar începând să danseze în timp ce găteşte - au primit peste 1,3 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Mexicanul, tatăl a trei fiice şi bunicul a şase nepoţi, a fost însă toată viaţa un întreprinzător.

Elizondo Frias a deţinut o companie de transport şi apoi a furnizat de energie electrică pentru clădirile aflate în construcţie.

După ce s-a retras din afacere, iar fiicele sale s-au căsătorit, el s-a angajat ca ambalator de produse la un supermarket pentru a se întreţine cu alţi vârstnici care lucrau acolo şi a câştiga câţiva pesos în plus.

Odată cu izbucnirea pandemiei, ambalatorii vârstnici - printre categoriile cele mai expuse riscului - au fost trimişi acasă şi Elizondo s-a trezit brusc fără nimic de făcut.

Fiica sa cea mai mică, Veronica, şi fiul ei au venit atunci cu ideea canalului de YouTube, iar Elizondo a început să apară în videoclipuri filmate parţial de Veronica, a cărei voce poate fi uneori auzită pe fundal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult