Uniunea Europeană a decis data limită când dispozitivele ar trebui să treacă la USB Type-C. Ce se întâmplă cu Apple
Producătorii care nu vând gadgeturi cu USB-C în Europa, precum Apple, au ca dată limită 28 decembrie 2024 pentru a adopta acest standard, a decis Uniunea Europeană.
Noua hotărâre a fost publicată în Jurnalul Oficial şi va intra în vigoare peste 20 de zile, iar statele membre au cel mult 24 de luni pentru a transpune prevederile în legislaţia naţională.
Alături de telefoane, sunt vizate de noua lege, printre altele, tablete, aparate foto, căşti şi console portabile de jocuri. Laptopurile sunt păsuite până în aprilie 20226.
Principalul vizat este Apple, care foloseşte propria tehnologie de alimentare, deşi este inferioară ca performanţă faţă de USB-C. Apple s-a încăpăţânat să facă notă discordantă pentru a-şi proteja propriul ecosistem şi a păstra un control mai strâns asupra accesoriilor vândute.
Este posibil că primul iPhone cu USB-C să fie lansat în 2023. Unii analişti cred că versiunile Pro ale seriei iPhone 15 vor avea USB-C, urmând că de anul viitor tehnologia să se găsească pe toate modelele.