Modifica setarile cookie
Toate categoriile

44 WOMEN. Un proiect semnat Doina Levintza și Ovidiu Buta, transformat într-o expoziție dedicată generației creative

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un proiect fotografic început în urmă cu mai bine de 4 ani de creatoarea de modă Doina Levintza și stilistul Ovidiu Buta s-a transformat într-o expoziție dedicată generației creative.

S-au folosit inclusiv de inteligența artificială în realizarea câtorva dintre fotografii. Tema principală a fost legată, însă, de upcycling. Au dat o nouă viață unor costume de teatru care altfel ar fi dispărut. O poveste plină de culoare, la care au luat parte mulți fotografi talentați, dar și actrițe precum Carmen Tănase, Elvira Deatcu, Aylin Cadîr și nu numai.

Expoziția se numește 44 WOMEN și încă este deschisă publicului din București. Accesul este gratuit. Patru dintre fotografiile din acest proiect au fost realizate împreună cu Andrei și Dragoș, un duo creativ care lucrează deja pentru companii de publicitate din Franța, Italia, America sau Orientul Mijlociu. Ceea ce au făcut ei împreună cu Ovidiu și Doina se numește AI FLOW – O nouă tehnică, prin care artiștii vizuali adaugă elemente generate de inteligența artificială peste fotografii reale.

În imagine este actrița Diana Gheorghian, care joacă rolul unei ființe malefice. Asta pentru că fiecare fotografie prezintă povestea unui personaj fictiv. Doar că în cazul acestui personaj a fost nevoie și de elemente fictive.

Fotografiile cu Diana au fost gata în câteva zile, dar partea cea mai dificilă nu a fost realizarea ședinței foto, ci adăugarea elementelor generate de inteligența artificială.

DRAGOȘ COMAN: „Când ne-am apucat noi să făceam fotografie pe film..apoi a apărut 3D-ul. Am trecut pe 3D și acum a apărut și AI-ul. Încercăm și AI la lucrări. Eu cred că trebuie să te adaptezi și să folosești fiecare tehnică la ce este bună.”

ANDREI STOLERU: „De fapt aici este și diferența cumva că AI-ul asta ajuta pe cei care cumva chiar lucrează în domeniul respectiv. Nu cred că ia neapărat job-ul cuiva pentru că trebuie să ai o viziune pentru a-I cere ceva acelui tool. Computerul generează o imagine, dar până la urmă tu îi spui în ce zonă. Îi dai niște referințe stilistice și tot așa. Adică îți trebuie cumva un background. NU știu..e ca în orice meserie.”

DRAGOȘ COMAN: „Și e ceva de muncă dacă vrei să faci un lucru pe care ti l-ai propus și un gând și vrei să-l duci. Nu îți iese din prima. E cumva incontrolabil. Ca sa-l controlezi trebuie sa-l mixezi cu alte tehnici. Adică nu este așa simplu. Întreaga expoziției este un omagiu adus creativității. Fiecare imagine a fost realizată într-un stil diferit, de către un alt fotograf, iar rolurile principale au fost interpretate de diferite actrițe.”

DOINA LEVINTZA: „Mie îmi place ideea asta de a crea personaje din meserie, bineînțeles, nu din altceva și atunci m-am gândit să cream personaje, l-am cooptat și pe Ovidiu.”

ELVIRA DEATCU: „Eu am mai spus asta. Pe mine dacă mă sună Doina sau Ovidiu eu spun Da fără să cer detalii. Alo, da! Și atât! Alo, da, da!Dublez da ul pentru că să intri în lumea lor este un cadou pe care nu ai cum să-l refuzi. Trebuie să fii nebun sa-l refuzi.”

OVIDIU BUTA, stilist: „Am plecat de la o conversație banală în care ne întrebam ce se întâmplă cu costumele în care nu se mai joacă și am descoperit că se casează, se aruncă..se întâmplă alte lucruri neplăcute cu ele și am zis ok, asta ar fi o șansă..să cream noi niște personaje fictive pe care să le îmbrăcăm din bucăți din acele costume și de la o discuție am început cu o sedințo foto simplă, iar apoi..am mai făcut o sedință foto și am mai găsit o actriță care să se potrivească cu personajul și am găsit un fotograf care vrut să intre..a fost o chestie foarte organică…și nu neapărat planificată. Am avut un fir roșu în toată povestea noastră, doar că lucrurile s-au întâmplat când au vrut ele să se întâmple.”

Multe dintre costume sunt din arhiva personală a Doinei Levintza. Au fost create de-a lungul timpului pentru diverse spectacole de teatru. Altele au fost împreumutate de la Muzeul Costumelor de Teatru, iar unele dintre ele au fost improvizate.

OVIDIU BUTA, stilist: „Sunt foarte multe costume pe care s-a intervenit după aceea. Am pus alte lucruri total neașteptate, inclusive lămpi sau frunze artificiale. Am schimbat destinația lor inițială. E si complicat să spun..sunt jucăriile câinelul lui, jucăriile câinelui Doinei, sunt păpuși adunate ..sunt resturi de materiale..sunt sârme..e o chestie care nu are neapărat legătură cu un costum..de exemplu, un costum de al Elvirei este făcut dintr-un panou decorativ pentru nunți si botezuri.”

ELVIRA DEATCU, ACTRIȚĂ: „La ținuta gri eu am pe cap ceva creat de Ovidiu din pahare de plastic, din tacâmuri de plastic. Dacă se întâmpla acum 20 de ani..as fi zis băi e o problemă aici, de ce să ne chinuim cu niste pahare. îmi puneam niste semne de întrebare .. acum mă amuză, mă incită..și merg pe mâna lor pentru că știu că rezultatul final va fi wow!”

Și la fel a fost și în cazul actriței Aylin Cadîr, care a fost transformată într-un personaj care nu-și putea refuza nimic.

AYLIN CADÎR, ACTRIȚĂ: „Nu știam cum arată ce fac, știam că mă simt foarte bine, mă simt în confort, desi nu era confortabil, ba mai mult..ma gandeam dacă ar fi să dau un titlu că i-aș zice zeița consumerismului, ceva de genul asta..așa arată! Asta îi ziceam și lui Ovidiu că pare când am văzut primele print-uri ca par făcute în AI ca sunt atât de detliate si ireale. Par ireale, par gândite de o inteligență artificială, dar nu..totul este făcut din creativitatea umană a doi oameni de geniu.”

ELVIRA DEATCU, ACTRIȚĂ: „E cu atât mai notabil, mai admirabil și devine mai expresiv că ei au hotărât să facă asta cu actori, cu artiste, cu coregrafe, cu dansatoare…si asta eu cred că se simte în fiecare fotografie.”

Adrian Buga, CURATORUL EXPOZIȚIEI: „Cel mai important element al expoziției este transformarea intregului concept intr-un diamant slefuit..si fiecare caset, fiecare parte a diamantului are un rol predestinat…vorbim de fotograf, vorbim de artist, de actrite, de personaje, de stilist, de creator..fiecare element are simbolistica lui în așa fel încât privitorul să pătrundă cât mai repede in tainele artistului, in tainele artei vizuale.”

AYLIN CADÎR, ACTRIȚĂ: „Cred că e foarte mult legat de ce lasă Doina. Un fel de moștenire culturală a Doinei Levintza, a costumului ca expresie teatrală, fotografică și e o explozie de creativitate.”

Expoziția semnată de Doina Levintza și Ovidiu Buta a debutat la finalul anului 2023, la Londra, ca parte dintr-un eveniment Bafta. Imaginile au fost prezentate apoi și în Cluj și Iași, la TIFF și Romanian Design Week, ca mai apoi să ajungă și la București.

DOINA LEVINTZA: „Sunt momente ca și în modă. În modă au fost lucruri fantastice după aia a mai coborât, a mai urcat, s-a mai schimbat..au mai venit altii tineri și până șa urmă se cern lucrurile astea. Se cern și tot rămâne în picioare frumosul, interesantul, extraordinarul …rămâne în picioare tot ce este bine făcut.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult