Twitter a anunţat că lucrează la o funcţie de editare a postărilor
Editarea postărilor, pentru corectarea eventualelor greşeli, este o funcţie banală pentru majoritatea platformelor sociale, însă, nu şi pentru Twitter, care s-a împotrivit mereu ideii de a-şi lăsa utilizatorii să-şi editeze postările, transmite News.ro.
Acum, cu Elon Musk în consiliul director, Twitter face o rotaţie de 180 de grade şi spune că, în fapt, lucrează de mai mult timp la această funcţionalitate.
Anunţul a fost făcut pe unul din conturile oficiale ale companiei, iar în cadrul postării se lasă de înţeles că schimbarea de atitudine nu are legătură cu faptul că Elon Musk a devenit acţionar principal.
La doar o zi după ce s-a aflat că a cumpărat 9,2% din acţiunile Twitter, Musk a postat un sondaj în care şi-a întrebat urmăritorii dacă doresc o funcţie de editare. Aproape trei sferturi dintre răspunsuri au fost pozitive.
Twitter spune că funcţia de editare va fi testată de Twitter Blue Labs, iar abonaţii Twitter Blue vor avea acces la aceasta cândva pe parcursul următoarelor luni.
Asta nu înseamnă neapărat că doar cei care plătesc un abonament lunar vor putea să-şi editeze postările, ci mai degrabă că aceştia vor fi primii care vor beneficia de această funcţie, în vreme ce restul utilizatorilor vor avea mai mult de aşteptat.