Telefoane lansate în România. Cât costă și cum arată OnePlus 12, Redmi Note 13 Pro, Samsung Galaxy S23 FE și Honor Magic V2
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Începutul de an a venit cu zeci de modele noi de telefoane. În studioul iLikeIT am adus OnePlus 12, Redmi Note 13 Pro, Samsung Galaxy S23 FE și Honor Magic V2.
Cel mai ieftin dintre aceste modele este Redmi Note 13 Pro, un telefon care costă 1.700 lei. Vine în mai multe variante, inclusiv varianta Pro Plus și în varianta 5G.
Aici avem varianta normală cu procesor de la MediaTek, care costă, atenție, undeva la 1.700 lei, ceea ce mi se pare un preț foarte bun și chiar l-am folosit să mă joc un joc care consumă destul de multe resurse, un joc de drift, care funcționează bine pe acest telefon.
Redmi Note 13 Pro este un telefon care se mișcă rapid, cu un ecran de 100-120 de hertz, vine cu stocare de 256 de GB sau 512 GB, cu 8GB memorie RAM, adică poți să trec rapid sau să-mi rămână aplicațiile salvate aici, dacă vreau să trec rapid de la una la cealaltă.
Redmi Note 13 Pro are și cameră de 200 de megapixeli. Camera principală mai are și o cameră ultra-wide de 8 megapixeli și încă o cameră pentru macro. Ecranul este luminos și pot să-l folosesc și acolo unde este lumină mai puternică, de exemplu la soare.
OnePlus 12OnePlus 12 este cel mai puternic telefon pe care OnePlus îl vinde în acest moment, este un telefon foarte interesant din mai multe puncte de vedere.
Este interesant cum, în sfârșit, software-ul se leagă pe partea de software la acest telefon. OnePlus 12 este un telefon care arată nu cu mult diferit față de generațiile precedente. Îmi place spatele său, care se simte plăcut și la atingere.
OnePlus 12 este ceva mai greu și mai gros decât alte telefoane pe care l-am văzut anul acesta, dintr-un motiv destul de bun: bateria este mare, are 5400 mA per oră, și în combinație cu procesorul nou de la Snapdragon ar trebui să ducă fără probleme cel puțin o zi și jumătate de folosință îndelungată.
Surpriză plăcută și la camera foto, pentru că aici de obicei era un capitol la care OnePlus făcea niște compromisuri. Este a 4-a generație de camere în parteneriat cu cei de la Hasselblad.
Și mai este un lucru interesant la OnePlus 12, partea de răcire. Poate de asta este și mai gros, ca să poată fi folosit atunci când te joci foarte mult și vrei ca toată acea căldură să fie disipată uniform.
Honor Magic V2Honor Magic V2 este un telefon foarte interesant. Mă bucur să văd cât de rapid evoluează acest segment al telefoanelor foldable, adică telefoane pliabile. Avem două tipuri, avem telefoanele vechi cu clapetă, dar avem și telefoane foldable, care se transformă în tabletă, cum zicea fiul meu, când a văzut acest telefon.
Interesant la acest Honor Magic V2 este faptul că este foarte subțire. Practic, dacă îl pun lângă telefonul meu cu husă, care este telefon non-pliabil, este cam pe acolo. Și, în ciuda grosimii, tot au reușit să pună o baterie de 5000 de miliamperi.
Practic, avem o baterie sub cameră, foarte subțire, și încă una unde este ecranul exterior. Evident, baterie de 5000 de miliamperi.
Ar fi ok pentru un telefon care este normal și nu se îndoaie, dar pentru un telefon de genul acesta - care are două ecrane destul de mari - ar putea să pună ceva bătăi de cap unor utilizatori. Din fericire, aceste telefoane se încarcă rapid.
Este mai degrabă util pentru cei care nu prea stau la birou, dar au multe lucruri de făcut în mers, pentru că acest telefon este 2 în 1.
Este un telefon obișnuit, care are un ecran de 6,43 de inch cu 120 de Hz, iar în momentul în care îl deschid, practic pot să continui de unde am rămas și avem ferestre de multitasking. Pot să trag eu ușor din dreapta, apar aplicațiile, care se pot personaliza.
Honor Magic V2 costă, atenție, 9.999 lei și deși a fost lansat acum în România de câteva săptămâni, el există din iulie. Vine cu un procesor de generație mai veche, care să zicem că nu-și arată vârsta, dar când dai destul de mulți bani pe un telefon parcă ai vrea ce-i mai nou.
Samsung Galaxy S23 FEAlt telefon foarte interesant este Samsung Galaxy S23 FE și vine într-o perioadă foarte ciudată, pentru că Samsung doar ce a lansat Samsung Galaxy S24.
Acum, iată, primim un S23, dar care are acel F în denumire. Este un telefon care costă 3.500 lei și îți oferă performanțe de top care au fost cumva pe alte telefoane de la Samsung pe o carcasă ceva mai compactă, dar care se simte foarte scumpă.
Avem sticlă pe spate, Samsung Galaxy S23 FE este un telefon cu ecran plat, cu o rezoluție foarte bună, cu camere bune pe care le-am mai văzut de la Samsung, doar că face mici compromis-uri pe ici pe colo, ca să poată să țină telefonul jos la preț.
De exemplu, procesorul este unul lansat acum două generații de Samsung, Exynos 2200.
Samsung Galaxy S23 FE nu-și arată neapărat limitările în aplicațiile pe care le folosim în viața de zi cu zi, dar sunt momente, de exemplu, jocurile care sunt ceva mai noi, în care poate să se încălzească un pic mai tare.
De asemenea, pot apărea ceva limitări legate de autonomia bateriei. Însă așa cât l-am folosit, Samsung Galaxy S23 FE a fost ok și s-a comportat bine pentru un telefon care costă aproximativ 3.500 lei.
Sursa: Pro TV
Etichete: ilikeit , telefon , smartphone , samsung , marian andrei , xiaomi
Dată publicare: 08-02-2024 11:50