Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tehnologia folosită pentru a realiza noul stadion al Rapidului este unică în țară. Cum a fost reconstruită arena din Giulești

Your browser doesn't support HTML5 video.

Evoluția tehnologiei a schimbat modul în care sunt realizate lucrările din construcții. Sunt folosite scannere 3D sau drone. Orice construcție are și o replică digitală, iar în Statele Unite au apărut deja utilajele electrice.

La noi, lucrurile sunt încă la început. Noile tehnologii sunt folosite pe șantierele celor mai scumpe construcții, iar muncitorii au nevoie de educație digitală. Există, însă, construcții inteligente și la noi. Stadionul echipei Rapid București este un exemplu.

Stadionul din Giulești are o replică digitală - o machetă 3D care a fost construită după ce a fost măsurat solul cu ajutorul unor drone. O tehnologie folosită în construcția autostrăzilor din multe țări europene. Laserul dronei poate pătrunde prin munți, dealuri sau păduri și este extrem de precis.

Noul stadion al echipei Rapid București a fost inaugurat în primăvara anului trecut. Doi ani a durat reconstrucția totală a arenei din Giulești. Un proiect pentru care au fost folosite tehnologii de ultimă generație. Au fost montați, de exemplu, sute de senzori, care monitorizează și acum, în timp real, stadionul. Orice modificare adusă construcției, din diverse motive, este observată imediat.

Eugen Ursu, inginer: „Aici, în spatele nostru, avem o cutie în care se adună toate informațiile de la toți senzorii de pe stadion Știm ce abateri are, cât de mult se lasă, se tasează, dacă sunt mișcări ale pământului s.a. și în caz de cutremur sau de orice vibrații să avem în timp real date și să știm practic ce decizii să luăm”.

Citește și
WriteGPT
Trei români au creat o extensie de Chrome, bazată pe ChatGPT. Se numește WriteGPT, este gratuită și foarte folositoare
Utilaje electrice folosite la New York

Se lucrează și la instalațiile clădirilor din București. Constructorii pun în practică diverse soluții sustenabile, care vor reduce costurile de întreținere a locuințelor. Pe un șantier din zona de nord a Capitalei sunt instalate, de exemplu, pompe de căldură. Se produce astfel energie printr-un schimb de căldură cu pământul.

Radu Neacșu, directorul proiectului: „Practic aducem din pământ prin aceste conducte în distribuitoare și din acest punct urmează să intrăm în subsolul imobilului. Acolo facem instalarea unor echipamente speciale cu agent frigorific și acolo se produce schimbul de căldură efectiv. Și acum asta se întâmplă încă dinaintea fundației? Da, practic înainte de a începe fundația în zona exterioara fundatiilor am forat aceste puțuri de mare adancime, 120 metri adâncime”.

Nici utilajele din construcții nu mai sunt aceleași. Au fost lansate deja modele electrice, care îi ajută pe muncitori să reducă nivelul de dioxid de carbon produs pe șantiere. Sunt folosite în New York, acolo unde sunt construite unele dintre cele mai înalte clădiri din lume. O metropolă în care sunt testate cele mai noi echipamente și idei din domeniu.

Subiectul este prezentat pe larg, sâmbătă, de la ora 10:00, la emisiunea iLikeIT.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult